ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati.

ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, sedus. 2. (Înv.; despre oameni) Încercat2, experimentat. – V. ispiti.

ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati.

ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, sedus. 2. (Înv.; despre oameni) Încercat2, experimentat. – V. ispiti.

ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage, a tenta, a ademeni, a seduce, a momi; (în concepția religioasă) a îndemna la săvîrșirea unui păcat. Mă ispitește, ca o șoaptă seacă, gîndul să plec totuși la Cîmpulung. CAMIL PETRESCU, U. N. 17. Mereu mă ispitește amintirea lui Teofil. REBREANU, R. I 123. Fugi, moarte, d-aci, Nu mă ispiti; Că m-ai ispitit, Pînm-ai prăpădit. Feciori mi-ai luat, Cuc că m-ai lăsat! PĂSCULESCU, L. P. 169. ◊ Absol. Ce alta are de lucru decît să ispitească și să păcălească. CARAGIALE, O. III 56. ♦ Refl. (Învechit și popular) A se lăsa ademenit, atras, îndemnat. Teutonii și nordmanii rătăcitori... s-au tot ispitit în Orient după dobînzile cruciatelor. ODOBESCU, S. II 508. La tîrg în Brașov El că mi-a plecat, Dar n-a tîrguit... Ci s-a ispitit De s-a logodit. TEODORESCU, P. P. 659. 2. A pune la încercare (sentimentele sau caracterul cuiva); a încerca. Zmeul... voind să-i ispitească credința, i-au zis: «Apoi ce, drăguță, dacă vrei tu să știi unde mi-i inima mea, iată! ea se află în vătrariul acela de colo!». SBIERA, P. 63. Tînărule pătimașe... Să știi că a ta iubire am voit să ispitesc. CONACHI, P. 180. 3. A căuta să vadă, să cunoască ceva; a cerceta, a examina. Cobori la Vasile Rusu pescarul, de partea cealaltă a șoselei. Ispitești ce este acolo, le spui oamenilor c-avem un necaz; și dacă nu-i nici o împiedecare, ne-aduci numaidecît răspuns. SADOVEANU, N. F. 118. ◊ Absol. Cu ochiul pironit către partea unde s-aude lătratul, el așteaptă, ispitește, caută, măsoară luciul zăpezei fără de cărare. ODOBESCU, S. III 42. ♦ A întreba (cu anumite intenții ascunse) pentru a afla ceva; a descoase. Uimit era judele. A ispitit pe femeie, să afle cine i-a dat asemenea sfat isteț. SADOVEANU, D. P. 147. Părinții băgară de seamă că nu mai era fata în apele ei și se puse s-o cerceteze și s-o ispitească, dar ea nu scoase grai din gură. POPESCU, B. III 46. 4. (Învechit) A constata, a afla, a descoperi. Radu Socol ispitise mai demult cum că fiicele Chiajnei, în fieșce dimineață, ieșind din chilia lor, treceau printr-acea horă ca să meargă în odaia... unde se adunau la lucru toate femeile doamnei. ODOBESCU, S. A. 132.

ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, tentat, momit, sedus, atras. 2. (Învechit) Trecut prin multe încercări sau pus la încercare; încercat; p. ext. experimentat. Cînd era vorba d-a se înființa curtea de casație, mulți din oamenii noștri politici se întrebau unde o să găsim douăzeci de legiști învățați și ispitiți, cu cari să se poată pune în mișcare o asemene înaltă inslituțiune. GHICA, S. XX. ♦ De om încercat, experimentat. Ce vrîstă socoți că poate să aibă căpriorul acesta? Pădurarul se uită cu o căutătură ispitită și-ți răspunde: «unsprezece luni!». NEGRUZZI, S. I 330.

ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă

ispití vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 sg. și pl. ispiteáscă

ISPITÍ vb. v. tenta.

ISPITÍ vb. v. afla, analiza, cerceta, chestiona, cuteza, descoperi, examina, găsi, interoga, încerca, încumeta, îndrăzni, întreba, măsura, observa, proba, scruta, studia, urmări, verifica.

ISPITÍT adj. v. bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic.

A ispiti ≠ a dezgusta

A ISPITÍ ~ésc tranz. 1) A supune unei ispite; a ademeni; a momi; a tenta. 2) înv. (persoane sau caracterul și sentimentele lor) A pune la încercare. 3) (persoane) A întreba cu insistență, recurgând la vicleșuguri, pentru a afla un secret; a iscodi; a descoase. /<sl. ispytati

ispitì v. 1. a (se) încerca: alte cete se ispitiau a trece prin alte vaduri BĂLC.; 2. a cerceta, a supune la cercare: filozofi să vie să ispitească cu învățăturile lor pe fiul său ISP.; 3. a afla: Radu ispitise mai de mult că... OD. [Slav. ISPITATI, a cerceta].

ispitit a. 1. încercat; 2. experimentat: oștean vechiu și ispitit NEGR.

ispitésc v. tr. (vsl. ispytatĭ, a ispiti; sîrb. ispitati, a examina). Vechĭ. Cercetez, scrutez, examinez: a ispiti pe cineva ca să vezĭ ce știe. Azĭ. Cercetez, caut să aflu secrete: a ispiti slugile. Tentez, duc în ispită: baniĭ nu-l ispiteaŭ. Rar. Cercetez și aflu: el ispitise că așa era. V. refl. Mă încerc, tentez: nu te ispiti să trecĭ!

ispitít, -ă adj. Vechĭ. Tentat. Trecut pin multe ispite, încercat, experimentat.

ISPITI vb. a ademeni, a amăgi, a atrage, a momi, a seduce, a tenta, (înv.) a aromi, a năpăstui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.)

ispiti vb. v. AFLA. ANALIZA. CERCETA. CHESTIONA. CUTEZA. DESCOPERI. EXAMINA. GĂSI. INTEROGA. ÎNCERCA. ÎNCUMETA. ÎNDRĂZNI. ÎNTREBA. MĂSURA. OBSERVA. PROBA. SCRUTA. STUDIA. URMĂRI. VERIFICA.

ispitit adj. v. BUN. CAPABIL. COMPETENT. DESTOINIC. DOTAT. EXPERIMENTAT. ÎNCERCAT. ÎNZESTRAT. PREGĂTIT. PRICEPUT. VALOROS. VERSAT. VREDNIC.