18 definiții pentru iscălire
ISCĂLÍ, iscălesc,
vb. IV.
Tranz.,
intranz. și
refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. –
Cf. sl. iskaljati, iskalu. ISCĂLÍRE, iscăliri,
s. f. Acțiunea de a (se) iscăli și rezultatul ei. –
V. iscăli. ISCĂLÍ, iscălesc,
vb. IV.
Tranz.,
intranz. și
refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. –
Cf. sl. iskaljati, iskalu. ISCĂLÍRE, iscăliri,
s. f. Acțiunea de a (se) iscăli și rezultatul ei. –
V. iscăli. ISCĂLÍ, iscălesc,
vb. IV.
Intranz. și
refl. A-și scrie numele sub textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc. (în semn de încuviințare, de recunoaștere, de admitere); a semna, a-și pune semnătura. Iscălim în cartea groasă a muzeului care poartă pe fiecare pagină impresii, însemnări, zeci și zeci de iscălituri. STANCU, U.R.S.S. 201. Iară el, Isaiia Teodorescu se iscălea. CREANGĂ, A. 135. Ei, fie! dacă-i așa... Iaca iscălesc. ALECSANDRI, T. I 320. ◊
Tranz. (Complementul indică textul sau documentul în discuție) Îl făcuseră... să iscălească... polițe. C. PETRESCU, Î. II 238. Mi-au spus curat că nu vor să iscălească raportul, pînă ce nu li s-o da cîte o mie de franci. VLAHUȚĂ, O. A. III 8. Vodă a iscălit constituția, văzîndu-se silit de popor. GHICA, A. 39.
iscălí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. iscălésc,
imperf. 3
sg. iscăleá;
conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălíre s. f.,
g.-d. art. iscălírii;
pl. iscălíri
iscălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. iscăleáscă iscălíre s. f., g.-d. art. iscălírii; pl. iscălíri ISCĂLÍ vb. 1. a semna, a subscrie, (rar) a subsemna, (înv.) a subiscăli. (A ~ un act, o scrisoare.) 2. a se semna, (pop.) a se scrie. (Te rog să te ~ aici.) ISCĂLÍRE s. iscălit, semnare, subscriere, (rar) subsemnare. (~ unui act.) iscălí (iscălésc, iscălít), vb. – A semna, a-și pune numele, semnătura. Origine incertă. După Tiktin (
cf. Candrea; DAR; Scriban), de la formula de acceptare juridică azŭ iskalŭ „eu vreau” (din
sl. iskati,
cf. isca). După Cihac, II, 149 (
cf. Șeineanu, Semasiol., 15), din
sl. iskaljati „a păta”,
cf. bg. iskaljam „a murdări”, datorită faptului că cea mai mare parte a iscăliturilor din vechime erau doar amprente ale degetului sau pete de cerneală. Ambele explicații par posibile. –
Der. iscălitură,
s. f. (semnătură), din
part. iscălit (
sec. XVII); iscălitor,
adj. (semnatar),
înv. A ISCĂLÍ ~ésc 1. tranz. (acte, articole, cereri, scrisori etc.) A autentifica prin iscălitură; a adeveri prin semnătură; a semna. 2. intranz. A pune iscălitura sub un text, într-un registru sau într-un act oficial; a semna. /<sl. iskaljati, iskalu iscălì v. a semna, a subscrie. [Slav. ISKALĬAȚI, a mânji: în vremile trecute, iscălitura celor ce nu știau carte se făcea prin punerea mâinii, a degetului sau a peceții; și mai târziu, pentru țărani a iscăli, mai cu seamă cu slove, era a pune talpa gâștii pe hârtie].
iscălésc v. tr. (vsl. iskalŭ, am cercetat, orĭ iskalĭati, a mînji, ca oameniĭ care, neștiind carte, iscălesc mînjind puțin hîrtia cu degetu pus în cerneală). Semnez, subsemnez, subscriŭ: a iscăli o scrisoare, o poliță. V. refl. Îmĭ scriŭ numele: proștiĭ se iscălesc pe toate zidurile.
ISCĂLI vb. 1. a semna, a subscrie, (rar) a subsemna, (înv.) a subiscăli. (A ~ un act, o scrisoare.) 2. a se semna, (pop.) a se scrie. (Te rog să te ~ aici.) ISCĂLIRE s. iscălit, semnare, subscriere, (rar) subsemnare. (~ unui act.) iscălí, iscălesc.
v. t. (
friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură, cu un creion sublimat.
Iscălire dex online | sinonim
Iscălire definitie
Intrare: iscăli
iscăli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: iscălire
iscălire substantiv feminin