ÎNTIRÍ, întiresc, vb. IV. Tranz. (Regional, și în forma intiri) 1. A îndepărta (cu forța), a alunga, a izgoni. Porunci unui comisar de poliție să-i întirească din oraș. ODOBESCU, S. A. 457. 2. A urmări, a prigoni, a persecuta. Spune mămucăi ce te-ai supărat, mama nu te-o intirit, nici te-o oropsit. CONTEMPORANUL, VI 295. 3. A înțărca. Și-i păcat... s-o întiresc de pe acuma; ce poate ea mînca? CONTEMPORANUL, IV 391.- Variante: înterí (CONTEMPORANUL, III 294, I. IONESCU, M. 365), intirí vb. IV.

ÎNTIRÍ, întiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A alunga. ♦ A prigoni, a persecuta. 2. (Pop.) A înțărca. [Var.: intirí, întărí vb. IV] – Din în- + bg. teram.

ÎNTIRÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îndepărta, înțărca.

întirí (întirésc, întirít), vb. – 1. A da la o parte, a arunca. – 2. A izgoni, a urmări. – 3. A înțărca mieii, iezii etc. – Var. înteri. Sl. tĕrjati „a despărți” (Cihac, II, 149; Tiktin; DAR), cf. bg. tirjam, sb. tjerati, slov. tirati.

întirì v. Mold. a alunga cu de-a sila: să întirească hoții NEGR. [Slav. TĬERATI, a goni].

înterésc și întirésc v. tr. (vsl. terĭati, a urmări; nsl. terjati, a exige, tirati, a alunga; sîrb. terati, a împinge, a alunga, isterati, a expulsa. V. bitiresc și poteră). Est. Vechĭ. Înțarc. Rar azĭ. Alung, izgonesc, îndepărtez, expulsez: aŭ fost înterițĭ din mînăstirile lor (Uric. 429); și dacă o înterește cineva (pe holeră), să mulțămim luĭ Dumnezeŭ (Ĭorga, Neam. Rom. Pop. 1, 531). Prigonesc. – Forma înti- în rev. I. Crg. 1913, 30. Vechĭ și cu înț. de „conduc”.

întirésc, V. înteresc.

întiri vb. v. ALUNGA. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. ÎNȚĂRCA.