26 definiții pentru infirm
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e,
adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din
fr. infirme, lat. infirmus. INFIRMÁ, infirm,
vb. I.
Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din
fr. infirmer, lat. infirmare. INFÍRM, -Ă, infirmi, -e,
adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din
fr. infirme, lat. infirmus. INFIRMÁ, infírm,
vb. I.
Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil; a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din
fr. infirmer, lat. infirmare. INFÍRM, -Ă, infirmi, -e,
adj. (Despre oameni) Lipsit de o parte a trupului sau de posibilitatea de a o folosi; beteag, schilod. ◊ (Rar, despre o parte a corpului) [Copacul] cu trunchiul zgîrcit ca niște genunchi infirmi. GALACTION, O. I 79. ◊ (Substantivat) Să întrețină spitaluri pentru bolnavi și infirmi. ODOBESCU, S. II 42. Instrumentele cu care se servește spre căutarea infirmilor. id. ib. 94.
INFIRMÁ, infírm,
vb. I.
Tranz. A zdruncina autoritatea sau valabilitatea unui lucru, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat. ♦ A desființa un mandat de arestare sau o ordonanță emisă de un anchetator penal. Mandatul de arestare a fost infirmat.
infírm adj. m.,
s. m.,
pl. infírmi;
adj. f.,
s. f. infírmă,
pl. infírme
infirmá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 infírmă
infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; f. sg. infírmă, pl. infírme infirmá vb., ind. prez. 1 sg. infírm, 3 sg. și pl. infírmă INFÍRM adj., s. (MED.) invalid, schilod, (pop.) beteag, schilav, (înv. și reg.) calic, neputincios, nevolnic, sec, slăbănog, (reg.) schilăvos, șont, șonțit, (Transilv., Mold. și Bucov.) chilav, (înv.) mișel, rupturit, secat, (fam.) șontorog. (Om ~.) INFIRMÁ vb. 1. a contrazice, a dezminți. (Acest fapt ~ părerea curentă.) 2. a anula, (fig.) a răsturna. (A ~ o teorie.) 3. v. abroga. Infirm ≠ valid, întreg, teafăr A infirma ≠ a adeveri, a afirma, a confirma INFÍRM, -Ă adj., s.m. și f. Schilod, beteag, neputincios. [Cf. fr. infirme, lat. infirmus].
INFIRMÁ vb. I. tr. A dovedi, a declara nevalabil, neadevărat. ♦ A anula (un mandat de arestare, o hotărâre). [P.i. infírm. / < fr. infirmer, it., lat. infirmare].
INFÍRM, -Ă adj.,
s. m. f. schilod, neputincios, invalid. (< fr. infirme, lat. infirmus)
INFIRMÁ vb. tr. a declara nevalabil, nefondat, a anula; a invalida; (
fig.) a dezminți. (< fr. infirmer, lat. infirmare)
INFÍRM ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care are o parte a corpului mutilată sau deformată; calic; beteag; schilod. /<fr. infirme, lat. infirmus A INFIRMÁ infírm tranz. 1) (acte, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a contramanda; a revoca; a anula. 2) (teorii, teze, afirmații) A demonstra ca fiind nefondat. /<fr. infirmer, lat. infirmare infirm a. de constituțiune slabă, atins de o boală permanentă.
infirmà V.
1. a face mai slab, a lua tăria: a infirma o mărturie;
2. Jur. a anula: a infirma o sentință.
2) *infírm, a
-á v. tr. (lat. infirmare, d. infirmus, infirm. V.
a- și
con-firm). Fig. Slăvesc, iaŭ puterea: a infirma o mărturie. Jur. Anulez, nimicesc: a infirma un act, o sentență.
1) *infírm, -ă adj. (lat. in-firmus. V.
firm). Slab, bolnăvicĭos. Bolnav, rănit saŭ lipsit de vre-un membru saŭ organ.
INFIRM adj., s. (MED.) invalid, schilod, (pop.) beteag, schilav, (înv. și reg.) calic, neputincios, nevolnic, sec, slăbănog, (reg.) schilăvos, șont, șonțit, (Transilv., Mold. și Bucov.) chilav, (înv.) mișel, rupturit, secat, (fam.) șontorog. (Om ~.) INFIRMA vb. 1. a contrazice, a dezminți. (Acest fapt ~ părerea curentă.) 2. a anula, (fig.) a răsturna. (A ~ o teorie.) 3. (JUR.) a abroga, a anula, a desființa, a invalida, a suprima, (pop.) a strica, (înv.) a surpa. (A ~ o lege, un act normativ.) Infirm dex online | sinonim
Infirm definitie
Intrare: infirma
infirma verb grupa I conjugarea I
Intrare: infirm (s.m.)
infirm substantiv masculin