INANÍȚIE s. f. Stare patologică a organismului, manifestată prin pierdere în greutate, scăderea forței fizice, amețeli etc. și cauzată de lipsa cronică de hrană. – Din fr. inanition, lat. inanitio.

INANÍȚIE s. f. Stare patologică a organismului, manifestată prin pierdere în greutate, scăderea forței fizice, amețeli etc. și cauzată de lipsa cronică de hrană. – Din fr. inanition, lat. inanitio.

INANÍȚIE s. f. Stare de slăbiciune fizică extremă, cauzată de lipsa de hrană sau de o alimentare insuficientă. L-a găsit sub trei grăunțe Mort de inaniție. TOPÎRCEANU, S. A. 67.

!inaníție (i-na-, -ți-e/in-a-) s. f., art. inaníția (-ți-a), g.-d. inaníții, art. inaníției

inaníție s. f. (sil. -ți-e; mf. in-), art. inaníția (sil. -ți-a), g.-d. inaníții, art. inaníției

INANÍȚIE s.f. Slăbiciune fizică extremă, provocată de o alimentație insuficientă. [Gen. -iei. / cf. fr. inanition, it. inanizione, cf. lat. inanitio].

INANÍȚIE s. f. slăbiciune fizică provocată de o nutriție insuficientă. (< fr. inanition, lat. inanitio)

INANÍȚIE f. Slăbiciune fizică extremă, provocată de lipsa cronică de hrană sau de unele defecte mari în asimilarea hranei. [G.-D. inaniției; Sil. i-na-ni-ți-e] /<fr. inanition, lat. inanitio, ~onis

inaniți(un)e f. slăbiciune cauzată din lipsă de nutriment: a muri de inanițiune.

inanițiúne f. (lat. inanitio, -onis, d. inanire, a face vid, inanis, vid). Slăbicĭune cauzată de foame: a muri de inanițiune. – Ob. -íție.