IERMONÁC s. m. v. ieromonah.

IEROMONÁH, ieromonahi, s. m. Călugăr cu funcție de preot. [Var.: (rar) iermonác s. m.] – Din sl. ijeromonahŭ.

IERMONÁC s. m. v. ieromonah.

IEROMONÁH, ieromonahi, s. m. Călugăr cu funcție de preot. [Var.: (rar) iermonác s. m.] – Din sl. ijeromonahŭ.

IERMONÁC s. m. v. ieromonah.

IEROMONÁH, ieromonahi, s. m. Călugăr care îndeplinește funcția de preot. Era un ieromonah bătrîn și uscat, cu barba albă. SADOVEANU, B. 71. – Variantă: iermonác, iermonachi (CREANGĂ, A. 78), s. m.

ieromonáh s. m., pl. ieromonáhi

ieromonáh s. m. (sil. ie-), pl. ieromonáhi

IEROMONÁH ~i m. Monah cu funcție de preot. [Sil. ie-ro-] /<sl. ijeromonahu

ieromonah m. preot-călugăr: pomenește pe monahi și ieromonahi CR. [Gr. mod.].

Silvestru m. nume a doi papi din cari SILVESTRU II (Gerbert) trece drept unul din marii învățați ai evului-mediu (999-1003). ║ (Ieromonahul), egumen din Govora, a tradus din slavonește Evanghelia învățătoare (1642).

ie- și ĭeromonáh m. (ngr. ῾ieromónahos, d. ῾ierós, sfînt, și mónahos, monah). Călugăr care are rangu de preut.

GAVRIIL (GAVRIL) IEOROMONAHUL (sfârșitul sec. 15-începutul sec. 16), zugrav român. A pictat frescele bisericii Bălinești (1493). Reprezentant de seamă al artei din vremea lui Ștefan cel Mare.