IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni. 2. (Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. – Iarbă + suf. -ărie.

IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni. 2. (Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. – Iarbă + suf. -ărie.

IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Ierburi, bălării. O roată mare de mesteceni făcea un zid alb, care închidea ierbării mirositoare, înalte pînă-n brîu. SADOVEANU, O. I 314. 2. Depozit de praf de pușcă. Cînd a tras cu tunu, a nemerit drept în ierbăria barabaftei (= corăbiei de război), de-a zvîrlit-o-n sus ca pe-o nimica. SANDU-ALDEA, U. P. 47.

ierbăríe s. f., art. ierbăría, g.-d. art. ierbăríei; pl. ierbăríi, art. ierbăríile

ierbăríe s. f. (sil. ie-), art. ierbăría, g.-d. art. ierbăríei; pl. ierbăríi, art. ierbăríile

IERBĂRÍE ~i f. 1) Loc necultivat, acoperit cu iarbă și buruieni; bălărie. 2) Plante erbacee de tot felul. /iarbă + suf. ~ărie

ierbărie f. 1. ierburi; 2. proviziune de iarbă de pușcă; 3. magazia unde se ține.

ĭerbăríe f. Depozit de ĭarbă (pulbere) de pușcă. Mare cantitate de ĭarbă.