IERÁRH, ierarhi, s. m. (Bis.) Arhiereu. – Din bg. ierarh.

IERÁRH, ierarhi, s. m. (Bis.) Arhiereu. – Din bg. ierarh.

IERÁRH, ierarhi, s. m. Denumire bisericească oficială care se dă episcopilor sau mitropoliților; arhiereu. Să nu se mai încredințeze cîrma arhipăstorească la străini ierarhi. NEGRUZZI, S. I 241.

ierárh s. m., pl. ierárhi

ierárh s. m. (sil. ie-), pl. ierárhi

IERÁRH s. v. arhiereu.

IERÁRH ~i m. Rang superior în cadrul bisericii oficiale. /<bulg. ierarh

ierarh m. cap bisericesc, arhiereu: Sfinții Trei Ierarhi (adică Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul-de-D-zeu și Ioan Gură-de-aur), sărbătoare ținută la 30 Ianuarie. [Gr. mod.].

ie- și ĭerárh m. (vgr. ῾ierárhes [= arhiereús], d. iereús, preut, și árho, domnesc). Șef al preuților și călugărilor, arhiereŭ. Sfințiĭ Treĭ Ierarhĭ (adică Vasile cel Mare, Grigore Cuvîntătoru de Dumnezeŭ și Ion Gură-de-aur), o sărbătoare ortodoxă la 30 ianuariŭ.

IERARH s. (BIS.) arhiereu, (rar) arhipăstor, (înv.) sfetitel. (Episcopul intră în categoria ~ilor.)

TREI-IERARHI s. pl. (BIS.) (pop.) trisfetite (pl.).

ierárh, ierarhi s. m. Persoană confirmată prin hirotonie care are autoritatea de a conduce o eparhie (episcop, arhiepiscop, mitropolit sau patriarh); arhiereu, arhipăstor. – Din bg. ierarh (< gr. ierarhis).