hrebíncă, hrebinci, (hreabăn, hreabân), s.f. – (reg.) 1. Perie cu dinți de lemn, „ori cu piele de ariciu” și, mai târziu, cu dinți de fier prin care se trece fuiorul de lână (sau cânepă), după ce a fost zdrobit cu melița; razilă. „Hrebinca e alcătuită dintr-un fund de lemn în care sunt bătute foarte des cuie de fier, prin care se trage fuiorul de cânepă. Apoi, ca să fie și mai curățat, se periază cu o perie care este alcătuită din rășină și păr de porc. Forma ei este rotundă și perii de porc sunt țintuiți în rășină” (Bârlea, 1924, II: 470); „Cum s-o-nsărat, o început cu toți a melița cânepa, apoi o tras pân hreabăn...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 139). 2. Unealtă pentru culegerea afinelor, confecționată din scândurele subțiri de brad sau stejar, de forma unei cutii cu partea inferioară prelungită și deschisă, prevăzută cu dinți în formă de pieptene (Dăncuș 1986). 3. Piaptăn dublu (Maram. din dreapta Tisei). – Din ucr. hrebinka (MDA).

hrebíncă, (hreabăn, hreabân), s.f. – 1. Perie cu dinți de lemn, „ori cu piele de ariciu” și, mai târziu, cu dinți de fier prin care se trece fuiorul de lână (sau cânepă), după ce a fost zdrobit cu melița. Razilă. 2. Unealtă pentru culegerea afinelor, confecționată din scândurele subțiri de brad sau stejar, de forma unei cutii cu partea inferioară prelungită și deschisă, prevăzută cu dinți în formă de pieptene (Dăncuș 1986). – Din ucr. hrebinka (MDA).