HON, honuri, s. n. Ustensilă așchietoare alcătuită dintr-un corp rotativ de oțel pe care sunt fixate mai multe pietre abrazive și care este utilizată la finisarea suprafețelor cilindrice interioare ale pieselor metalice. – Din engl. hone.

HON, honuri, s. n. Sculă așchietoare alcătuită dintr-un corp rotativ de oțel pe care sunt fixate mai multe pietre abrazive și care este utilizată la finisarea suprafețelor cilindrice interioare ale pieselor metalice. – Din engl. hone.

hon s. n., pl. hónuri

hon s. n., pl. hónuri

HON s.n. Unealtă așchietoare alcătuită din mai multe bare abrazive, dispuse simetric în jurul unui ax central. [< engl. hon].

HON s. n. unealtă așchietoare formată din mai multe bare abrazive, dispuse simetric în jurul unui ax central. (< engl. honn)

HON ~uri n. Sculă așchietoare cu pietre abrazive pentru finisarea suprafețelor cilindrice interioare. /<engl. hone

*HON 1. Honea, S., act. 2. Honae, C., prof. 3. Honoi, St., boier, 1437 (Ț-Rom 177); -u (Ard). 4. + -cu, Honcu (Sur XVIII). 5. + -cea: Honc/ea (17 A V 181); -escul, V. (Isp III2); Honciul, uricar (Sur V). Formele s-ar putea explica și din Onu, Onea, Oncu, Oncea < Ioan cu pronunțare aspirată; neprobabil < ung. hon „țară” și honn „acasă”. 6. Cf. Hoanca b, (Hur), sau < subst. hoanca „vălcea” (DLR).