HÁRA-PÁRA s. f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formație onomatopeică.

HÁRA-PÁRA s. f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formație onomatopeică.

HÁRA-PARA s. f. (Numai în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vînzoleală; a face harcea-parcea. Dulăii... făcură o iama, o hara-para nemaipomenită. La TDRG. Cu dracii de la boieriul cela ai făcut hara-para. CREANGĂ, P. 319.

hára-pára (pop.) s. f., adv.

hára-pára adv., s. f.

HÁRA: ~-para adv. În neorânduială. ◊ A face ~-para a) a produce dezordine; b) a face un lucru de mântuială. /Onomat.

hara-para adv. Mold. a face hara-para, a prăpădi: cu dracii ai făcut hara-para CR. [Onomatopee].

hára-pára adv. (turc. pará-pará = -parča. V. harcea-, pará). Munt. Mold. Fam. Val-vîrtej, mare dezordine: copiiĭ s’aŭ jucat și aŭ făcut casa hara-para.

a face o hara-para expr. a provoca învălmășeală / vânzoleală.