gâdila [At: ANON. CAR. / V: ~li, ghid~, ghidili, (reg) gâzuli / Pzi: ~e / E: bg гъделниѥ] 1 vt A atinge ușor anumite părți ale corpului cuiva spre a produce senzații care provoacă, fară voie, râsul. 2 vt (Pop; fig; șîe A ~ pe cineva la inimă) A linguși. 3 vr A fi gâdilicios (2). 4 vt (Înv) A produce cuiva o plăcere sau o senzație plăcută. 5 vt (Pfm; îe) A te ~ limba A avea o poftă irezistibilă de a vorbi, de a sporovăi Si: a avea gâdilici (2) la limbă. GÂDILÁ, gấdil,
vb. I.
Tranz. 1. A produce, prin atingeri ușoare asupra unor părți ale corpului, o senzație particulară, care provoacă cuiva un râs convulsiv nestăpânit. ♦
Refl. A fi sensibil la asemenea atingeri (reacționând printr-un râs convulsiv).
2. Fig. A produce cuiva o senzație plăcută, o plăcere; a flata (în mod exagerat) pe cineva. [
Var.:
gâdilí vb. IV] – Din
bg. gădel mi je „mă gâdilă”.
GÂDILÁ, gấdil,
vb. I.
Tranz. 1. A produce, prin atingeri ușoare asupra unor părți ale corpului, o senzație particulară, care provoacă cuiva un râs convulsiv nestăpânit. ♦
Refl. A fi sensibil la asemenea atingeri (reacționând printr-un râs convulsiv).
2. Fig. A produce cuiva o senzație plăcută, o plăcere; a flata (în mod exagerat) pe cineva. [
Var.:
gâdilí vb. IV] – Din
bg. gădel mi je „mă gâdilă”.
GÎDILÁ, gî́dil,
vb. I.
Tranz. 1. A atinge ușor cu vîrful degetelor anumite părți ale corpului, provocînd o senzație particulară, de obicei însoțită de rîs. Trag de cozi cîte-o răchită, gîdil mînjii subt bărbie. LESNEA, A. 141. Își înecă vorbele din urmă într-un rîs artificial, din gît, ca și cum l-ar fi gîdilat cineva. VLAHUȚĂ, O. A. III 59. ♦
Refl. A fi sensibil la atingeri de felul descris mai sus, a nu suporta senzația provocată de ele.
2. A excita în mod plăcut. Mirosul de friptură îmi gîdila nările, iar gura îmi lăsa apă. BART, E. 279. – Variante:
gîdelí (NEGRUZZI, la TDRG),
gîdilí (ALECSANDRI, T. I 337)
vb. IV.
gâdilá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 gấdilă
gâdilá vb., ind. prez. 1 sg. gâdil, 3 sg. și pl. gâdilă, imperf. 3 sg. gâdilá gîdilá (gấdil, gâdilát), vb. –
1. A produce, prin atingeri ușoare, o senzație care provoacă rîs. –
2. A măguli, a peria. –
Var. gîdili, ghidili.
Mr. gádil, gădilare.
Tc. gidiklanmak, de unde
ngr. (și Brusa) γιδιλίζω (Danguitsis 145),
bg. gădeličkam,
alb. guduljis. S-au propus mai multe explicații: din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110); din
lat. catulῑre (Diez, II, 253); din
bg. gădeličkam (Cihac, II, 111; Berneker 367; Skok 68; DAR); din
bg. dridel (Conev 90); în legătură cu
alb. (Philippide, II, 714;
cf. Meyer 133); din
lat. *gatellāre (Pascu, I, 91), sau cattellāre (Tiktin); sau anterior
indoeurop. (Lahovary 330).
Der. gîdeluș (
var. gîdiluș),
s. n. (joc de copii); gîdileală (
var. gîdilătură),
s. f. (acțiunea de a gîdila); gîdilici
s. n. (faptul de a gîdila); gîdilici,
s. m. (
Arg., bărbier indolent); gîdilicios,
adj. (care se gîdilă). După Murnu, Lehnwörter, 25,
ngr. γϰουντουλῶ ar proveni din
rom. A GÂDILÁ gâdil tranz. A supune unor atingeri ușoare cu vârful degetelor pe anumite părți ale corpului (subsuori, tălpi etc.), producând o senzație specifică, de obicei însoțită de râs, prin excitarea nervilor senzitivi. /<bulg. gădel mi je A SE GÂDILÁ mă gâdil intranz. A fi sensibil la atingerile ușoare cu vârful degetelor a anumitor părți ale corpului, reacționând, de obicei, prin râs. /<bulg. gădel mi je gădilà v.
1. a produce, prin atingeri ușoare si repetate, o sensațiune particulară ce provoacă râsul;
2. a produce o sensațiune plăcută;
3. a linguși amorul propriu. [Cf. bulg. GĂDELMĂ, asta mă gădila].
gî́dil, a
-á (vest) și
-í (est) v. tr. (bg. gŭdeličkam, gîdil, și gŭdel mi ĭe, mă gîdilă; alb. gudulis, gîdil, înrudit cu it. Liguria gatilĭar, fr. chatouiller, germ. kitzeln, engl. tickle [REW. 4684]. În est gîdil, gîdilă, gîdilim, să gîdile). Cauzez, pin atingerĭ foarte ușoare și repetate, tresărirĭ care provoacă de ordinar rîsu. Ating plăcut: bețivu zice că vinu-ĭ gîdilă gîtleju. Fig. Măgulesc, lingușesc: vorba asta ĭ-a gîdilat amoru propriŭ. V. refl. Simt, îs sensibil la gîdilare: calu se gîdilă de bicĭ.
gâdilá, gâdil, vb. tranz., refl. – A produce, prin atingere ușoară, o senzație care provoacă râsul. – Din bg. gădel mi je „mă gâdilă” (Scriban, DEX, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide). a gâdila în mod plăcut auzul (cuiva)
expr. 1. a da o veste bună (cuiva).
2. a linguși (pe cineva).
gâdila, gâdil
v. r. 1. (
d. un hoț de buzunare) a sesiza, a observa esențialul
2. (
d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că hoții încearcă să-l fure
gâdila, gâdil
v. r. 1. (
d. un hoț de buzunare) a sesiza, a observa esențialul.
2. (
d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că hoții încearcă să-l fure.