Dicționare ale limbii române

34 definiții pentru gândit

gândi [At: DOSOFTEI, V. S. 72/2 / V: (reg) ~ni, ghin~ / Pzi: ~desc / E: gând] 1-2 vir A(-și) forma o judecată, un raționament, o idee despre ceva sau cineva. 3 vr (Adesea construit cu pp „la”) A reflecta la ceva, a medita. 4 (Îoc pe negândite; îlav) Pe ~te Încet, după o cugetare îndelungată. 5 (Îe) A da (cuiva) de gândit A da cuiva ocazia de a medita, de a reflecta asupra unei probleme. 6-7 vti A concepe o abstracțiune sau ceva concret. 8 vr A chibzui cum e mai bine de făcut. 9 vr (Înv; în legătură cu dogma religioasă) A se îndoi. 10 vr A lua o hotărâre. 11 vi (Îvp; Mol; Trs; construit cu pp „de”) A-i păsa de cineva sau de ceva. 12-13 vrt (Complementul e o propoziție introdusă prin „că”) presupune că... 14 vt (Pop) A-și închipui că. 15 vt (Îe) (Nici) nu e de gândit Nu se poate închipui. 16-17 vrt (Complementul e o prepoziție introdusă prin „că”) A spera că se va realiza ceva. 18-19 vtr A lua în considerare (că... ). 20 vt (Nob; la Anton Pann; îe) A-l ~ de mort A avea impresia că a decedat. 21-22 vtr (Complementul e o propoziție introdusă prin „să”) A avea intenția să... 23-24 vti (Pop; îe) A-i ~ cuiva bine (sau rău sau gând bun ori rău) și A ~ rău (sau bine) despre cineva A avea față de cineva gânduri ori intenții bune sau rele. 25 vi (Pop; cu dativul persoanei; îe) A(-i) ~ cuiva A bănui pe cineva de o faptă rea. 26 vr A se aștepta la ceva. 27 vt(a) (Fam; îe) Când nici nu gândești Când nici nu te aștepți. 28 vt(a) (Fam; îe) Unde nici nu gândești (acolo-l găsești) Unde nici nu te aștepți. 29 vt (Fam; îe) Nici cu gândul nu ~ Nu-ți face iluzii, speranțe deșarte. 30 vt (Reg) A dori, a spera din tot sufletul. 31 vi (Înv) A se teme.
gândit1 sn [At: DA ms / E: gândi] (Rar) Formare a unei judecăți, a unui raționament, a unei idei despre ceva sau cineva Cf gândi (1).
gândit2, ~ă a [At: CANTEMIR, IST. 184 / Pl: ~iți, ~e / E: gândi] 1 Care a fost bine pătruns cu mintea, bine chibzuit. 2 (Îoc negândit2) Închipuit. 3 (Înv; d. persoane; îoc negândit2) Persoană care gândește (1) cu atenție și răbdare.
gâni v vz gândi
GÂNDÍ, gândesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A-și forma o idee despre un lucru, a pătrunde ceva cu mintea; a reflecta, a medita, a cugeta, a chibzui la ceva. ◊ Expr. A da (cuiva) de gândit = a obliga (pe cineva) să mediteze, să se întrebe, să discearnă. ♦ Intranz. și tranz. A concepe, a crea ceva (abstract sau concret). 2. Refl. și intranz. A se îngriji, a-i păsa de ceva sau de cineva. 3. Tranz. și intranz. A-i trece cuiva prin minte (că...); a crede, a socoti (că...). 4. Tranz. și refl. A lua în considerare (că...), a-și da seama (că...). 5. Refl. A intenționa (să...). ♦ Tranz. (Reg.) A dori, a spera. – Din gând.
GÂNDÍT1 s. n. Faptul de a (se) gândi. Loc. adv. Pe gândite = (bine) socotit, chibzuit. – V. gândi.
GÂNDÍT2, -Ă, gândiți, -te, adj. Care a fost (bine) pătruns cu mintea; (bine) socotit, chibzuit. – V. gândi.
GÂNDÍ, gândesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A-și forma o idee despre un lucru, a pătrunde ceva cu mintea; a reflecta, a medita, a cugeta, a chibzui la ceva. ◊ Expr. A da (cuiva) de gândit = a obliga (pe cineva) să mediteze, să se întrebe, să discearnă. ♦ Intranz. și tranz. A concepe, a crea ceva (abstract sau concret). 2. Refl. și intranz. A se îngriji, a-i păsa de ceva sau de cineva. 3. Tranz. și intranz. A-i trece cuiva prin minte (că...); a crede, a socoti (că...). 4. Tranz. și refl. A lua în considerare (că...), a-și da seama (că...). 5. Refl. A intenționa (să...). ♦ Tranz. (Reg.) A dori, a spera. – Din gând.
GÂNDÍT, -Ă, gândiți, -te, adj. Care a fost (bine) pătruns cu mintea; (bine) socotit, chibzuit. – V. gândi.
GÎNDÍ, gîndesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și forma o idee despre un lucru; a pătrunde cu gîndul un lucru pentru a-l înțelege; a cugeta. Așa gîndești, fiindcă așa gîndește toată lumea. C. PETRESCU, C. V. 108. Din fundul lumii, mai din sus, Și din Zorit, și din Apus, Din cît loc poți gîndind să bați, Venit-au roiuri de-mpărați. COȘBUC, P. I 55. De multe ori se întreba: «oare gîndesc și alți copii de vîrsta mea, așa ca mine?» VLAHUȚĂ, O. A. III 16. ♦ A concepe. Discursurile lor parcă sînt gîndite, scrise și zise de un singur om. DELAVRANCEA, H. T. 213. 2. Refl. și intranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «la») A reflecta, a medita. Du-te și-i spune să vie să cînte puțintel fetiței, căci stă supărată și se gîndește cu lacrimi la măicuța ei. SADOVEANU, O. V. 417. Gîndește-te bine toată noaptea și mîine să-mi dai răspunsul. CARAGIALE, O. III 104. Cum mergea el, gîndind și uitîndu-se pe jos, vede o nucă. ȘEZ. V. 65. ◊ Tranz. Înțeleg tot ce gîndești dumneata, domnule Steriu... – Nimeni nu poate să înțeleagă ce gîndește alt om. C. PETRESCU, C. V. 146. ◊ Expr. A da (cuiva) de gîndit = a pune (pe cineva) pe gînduri. ♦ A avea ceva în minte, a fi sau a se întoarce cu gîndul (la ceva sau la cineva). Tu poate mai gîndești și-acum în căpșorul mic Cum ne-am plimbat într-o sară-amîndoi. D. BOTEZ, P. O. 77. Vai! tot mai gîndești la anii, cînd visam în academii, Ascultînd pe vechii dascăli cîrpocind la haina vremii. EMINESCU, O. I 140. Cînd gîndesc, mîndră, la tine Nu mai am inimă-n mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 114. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», popular «de») A-i fi cuiva gîndul, grija la ceva, a se îngriji, a-i păsa (de ceva sau de cineva). Mîncați, beți și vă veseliți, dar de fata Împăratului-Roș nici nu gîndiți. CREANGĂ, P. 232. Hai, bade, să ne iubim, La luat să nu gîndim! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. Bea Codrean, se veselește, Cu Șanta se drăgostește, Și de plată nici gîndește. ALECSANDRI, P. P. 88. 3. Tranz. (Determinat printr-o propoziție completivă sau printr-un infinitiv) A-i da (cuiva) prin gînd, a-i trece prin minte. Gîndit-ai vrodată că ai să ajungi soarele cu picioarele...? CREANGĂ, P. 196. ◊ Refl. Nu se gîndise să vie pe aici nici azi. REBREANU, R. I 246. Somnul meu... a zburat în fuga mare și nici nu m-am mai gîndit a-l prinde. GHICA, S. A. 46. ◊ (Intranz., în expr.) Nici cu gîndul n-am gîndit, cînd cu gîndul n-ai gîndi v. gînd (4). 4. Refl. A chibzui; a judeca. Am să mă gîndesc și să vedem ce e de făcut. C. PETRESCU, C. V. 229. S-a gîndit cîtva și i-a mai spus. CARAGIALE, O. III 48. El răspunde: tu, leliță, Să-mi mai fii un an drăguță! Eu i-am spus că m-oi gîndi, Ș-apoi mă voi hotărî. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. 5. Tranz. (Determinat printr-o propoziție completivă introdusă prin conj. «că») A lua în considerare, a ține seamă, a-și da seama că... Cînd gîndesc că ieri, nu mai departe... se jura pe sănătatea lui, pe viața lui, pe ochii lui că mă iubește. NEGRUZZI, S. I 51. ◊ Refl. Aproape să amețesc cînd mă gîndesc că nu voi putea urca. CAMIL PETRESCU, U. N. 404. 6. Tranz. (Determinat printr-o propoziție completivă, introdusă prin conj. «că» sau printr-un pronume) A crede, a socoti, a avea o părere. Aș fi curioasă să știu ce gîndește de mine. VLAHUȚĂ, O. A. III 89. Ce gîndești? Și unii ca aceștia sînt trebuitori pe lume cîteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte. CREANGĂ, P. 220. A privi gîndești că pot Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedece de-un ciot? EMINESCU, O. I 146. ◊ Intranz. Trei luni de cînd nu ne-am văzut. E adevărat că timpul zboară cît nu gîndești. DAVIDOGLU, M. 9. Iată și domnul Franț, prietinul nostru. Unde nu gîndești, acolo-l găsești. ALECSANDRI, T. I 42. Precum gîndesc, Meleli va cîștiga, căci e bun călăreț. NEGRUZZI, S. I 40. 7. Refl. (Determinat printr-o propoziție secundară introdusă prin «ca să» sau «să») A intenționa. El se gîndește să-i pedepsească cu mult mai aspru. CARAGIALE, O. III 256. ◊ Tranz. Gîndit-am, mîndră, gîndit Să mă las de-al tău iubit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 42. ♦ Tranz. A dori. Din gînd așa gîndești, Ca cu ea să tot trăiești. BIBICESCU, P. P. 177. Costandine... Nu ți-am gîndit rău. TEODORESCU, P. P. 46.
GÎNDÍT1 s. n. (Rar, numai în expr.) Pe gîndite = după cugetare îndelungată, încet. Lecția curgea mai repede sau mai pe gîndite. DELAVRANCEA, la TDRG. – Formă gramaticală: (în expr.) gîndite.
GÎNDÍT2, -Ă, gîndiți, -te, adj. Pătruns cu mintea, cugetat, chibzuit. Cu mișcări liniștite și gîndite, luă toporul de jos. MIHALE, O. 509. Oratorul ne dete un discurs bine gîndit. BOLINTINEANU, O. 280.
GÂNDÍT1 s. n. (Rar) Faptul de a gândi. ◊ Expr. Pe gândite = după o îndelungată cugetare. [Formă gramaticală: (În expr.) gândite].
GÂNDIT2, -Ă, gândiți, -te, adj. Pătruns cu mintea; chibzuit. – V. gândi.
gândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gândésc, imperf. 3 sg. gândeá; conj. prez. 3 să gândeáscă
!gândít s. n.
gândíte ( pe ~ ) loc. adv.
gândí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gândésc, imperf. 3 sg. gândeá; conj. prez. 3 sg. și pl. gândeáscă
gândít s. n. (pl. gândíte în loc. pe ~)
GÂNDÍ vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a judeca, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. v. considera. 4. v. concepe. 5. v. inventa. 6. v. bănui.
GÂNDÍT adj. 1. v. chibzuit. 2. v. judicios.
Gândit ≠ nechibzuit
A GÂNDÍ ~ésc 1. intranz. 1) A crea idei despre obiectele și fenomenele din realitatea înconjurătoare. 2) A-și aplica reflecția; a reflecta; a medita. 3) A fi cu gândul; a fi cuprins de îngrijorare; a păsa; a se îngrijora. 2. tranz. 1) A găsi de cuviință; a crede; a socoti; a considera. 2) A proiecta în gând; a avea în intenție; a intenționa; a dori. /Din gând
A SE GÂNDÍ mă ~ésc intranz. 1) A fi conștient (de ceva); a-și da seama. 2) A-și aduce aminte, evocând în memorie sau în imaginație. ~ la anii de școală. /Din gând
GÂNDÍT n. v. A GÂNDI și A SE GÂNDI. * Pe ~e cu multă chibzuială. A-i da cuiva de ~ a-l face pe cineva să mediteze. /v. a (se) gândi
gândi v. 1. a cugeta: a gândi la plecare; 2. a reflecta; gândește-te bine; 3. a socoti, a crede: ce gândești despre asta? 4. a avea de gând.
gîndésc v. intr. (d. gînd). Cuget, socotesc, cred: ce gîndeștĭ despre lumea asta? Am de gînd, am intențiune: gîndesc să plec mîne. V. refl. Cuget, îmĭ trimet gîndu la: mă gîndesc la tine. Am de gînd: mă gîndesc să plec. Hotărăsc ceva relativ la ceva: acuma facem asta, ĭar la cele-lalte ne vom gîndi pe urmă.
GÂNDI vb. 1. a chibzui, a cugeta, a judeca, a medita, a raționa, a reflecta, (înv.) a meditarisi, a mîndri, a rezona, a semui. (Vrea să ~ în liniște.) 2. a chibzui, a judeca, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cîntări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a judeca, a opina, a socoti, (pop.) a chiti, a cugeta, (înv.) a cunoaște, a număra. (Eu ~ că așa trebuie să facem.) 4. a concepe, a-și imagina, a-și închipui, a vedea. (Cum ~ tu realizarea acelui lucru?) 5. a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, (înv. și pop.) a izvodi, (pop.) a iscodi, a închipui, (reg.) a tocmi, (înv.) a unelti, (fig.) a naște, a urzi, a zămisli. (A ~ un nou sistem de...) 6. a bănui, a crede, a ghici, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. șl reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălul, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întîmpla astfel?)
GÎNDIT adj. 1. chibzuit, cumpănit, judicios, matur, serios, socotit, temeinic. (O judecată ~.) 2. bun, chibzuit, folositor, înțelept, judicios, rațional, rezonabil, socotit, util, (fig.) sănătos. (Un sfat ~.)
COGITO, ERGO SUM (lat.) gândesc, deci (sunt) exist – Decartes, „Principia philosophiae”, IV. Celebră teză care exprimă, în formă concentrată, caracterul antidogmatic și raționalist al filozofiei carteziene, proclamând totodată drept adevăr indubitabil – dovadă a existenței – gândirea.
HOC CAVERAT MENS PROVIDA REGULI (lat.) mintea prevăzătoare a lui Regulus s-a gândit la asta – Horațiu, „Ode,” III, 5, 13. Elogiu adus clarviziunii senatorului Regulus, care a salvat astfel Senatul de la luarea unei hotărâri ce ar fi primejduit într-un viitor mai îndepărtat însăși existența statului roman.
HONNI SOIT QUI MAL Y PENSE (fr.) rușine cui gândește ceva rău în privința aceasta – Deviză a Ordinului jartierei, creat în 1384 de regele Eduard al III-lea al Angliei, în onoarea favoritei sale Joan de Salisbury. Cuvintele au fost rostite de rege ca replică la zâmbetele malițioase ale curtenilor, când aceasta, în timpul unui bal, și-a pierdut jartiera. Îndemn ironic de a nu comenta defavorabil o exprimare sau o situație ambiguă.
JE PENSE, DONC JE SUIS (fr.) gândesc, deci exist – Descartes, „Discours de la méthode”, IV, V. și Cogito, ergo sum.
a gândi cu cortexul vaginal expr. (glum.d. femei) a lua o hotărâre pripită; a judeca greșit (ceva sau pe cineva).

Gândit dex online | sinonim

Gândit definitie

Intrare: gândi
gândi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
gâni
Intrare: gândit (adj.)
gândit 1 adj. adjectiv
Intrare: gândit (s.n.)
gândit 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular