goágă (oa dift.) f., pl. e (rudă cu gogesc, gogoloș, gogon, gogoașă, cocă 1). Sud. Bilă, lucru sferic (nucă ș. a.): copiiĭ se joacă cu goage. Groapa în care țiĭ bățu la jocu numit „poarcă”.

gog, goágă adj. (rudă cu gogleț, gogoman, gigît). Rar. Gogoman, prost.

Goagă v. Gheorghie IV A 7.

GOAGĂ, Petrea (Glos), < goagă var. la subst. gogă „nucă cojită de verde” (corn. Gh. Ivănescu).