GLODĂRÍE s. f. (Pop.) Noroi mare; loc, drum etc. noroios sau gloduros; glodăraie. – Glod + suf. -ărie.

GLODĂRÍE s. f. (Pop.) Noroi mare; loc, drum etc. noroios sau gloduros; glodăraie. – Glod + suf. -ărie.

GLODĂRÍE, glodării, s. f. (Regional) 1. Noroi mare. Ploua strașnic și era o glodărie pîn’la genunchi. HOGAȘ, DR. II 121. 2. Loc noroios, gloduros. Ce-i aștepta pe ei acasă, în glodăriile satului? CAMILAR, N. II 327.

GLODĂRÍE, glodării, s. f. (Reg.) Noroi mare. ♦ Loc noroios, gloduros. – Din glod + suf. -ărie.

glodăríe (pop.) s. f., art. glodăría, g.-d. glodăríi, art. glodăríei

glodăríe s. f., art. glodăría, g.-d. glodăríi, art. glodăríei

GLODĂRÍE s. v. glodăraie.

GLODĂRÍE f. 1) Glod foarte mare. 2) Loc gloduros. /glod + suf. ~ărie

glodăríe f. Est. Mare glod, mare noroĭ. – Și -ăráĭe.

GLODĂRIE s. glodăraie, (înv.) glodiște. (Un drum plin de ~.)