geoním s. n. (sil. ge-o-)

GEONÍM s.n. Nume de loc adoptat ca nume propriu. [< fr. géonyme, cf. gr. ge – pământ, onoma – nume].

GEONÍM s. n. nume de loc. (< fr. géonyme)

GEONÍM s. n. (< fr. géonyme, cf. gr. ge – pământ, onoma – nume): nume de loc adoptat ca nume propriu, ca de exemplu Baltă (< baltă), Livadă (< livadă), Pădure (< pădure), Măgură (< măgură), Bulboacă (< bulboacă) etc.

GE-, v. GEO-. □ ~odă (v. -od), s. f., 1. Agregat de minerale format prin depunere în cavitățile rocilor. 2. Cavitate patologică în diverse țesuturi organice; ~onim (v. -onim), s. n., nume de loc care a fost adaptat ca nume propriu; ~oramă (v. -oramă), s. f., încăpere sferică pe a cărei față interioară este reprezentată în relief, la o scară convențională, forma și accidentele scoarței terestre.