fărină sf vz făină

făínă f., pl. inuz. ĭ (lat. farina, d. far, grîŭ; it. pv. cat. farina, fr. farine; sp. harina, pg. farinha). Grăunțe de cereale reduse în pulbere. Prov. Scump la tărîță și ĭeftin la făină, econom la lucrurĭ fără de preț și risipitor la cele de preț. A te uita c’un ochĭ la slănină și cu altu la făină, a fi șpanchĭ. Pl. n. făinurĭ, felurĭ de făină. – Și fărină (nord), fănină (Ban. Trans. Mold. vechĭ) și foină (Bz.). V. mălaĭ.

fărínă, V. făină.

fărínă, -uri, s.f. – (pop.) Făină. – Lat. farina, cf. it. farina, sharina, eng. farine.