fob adj. m., pl. fobi; f. sg. fóbă, pl. fóbe

FOB, -Ă adj. (Despre tranzacții comerciale maritime) În care prețul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinație. [< fr. fob, cf. engl. f(ree) o(n) b(oard) – franco la bord].

-FOB Element secund de compunere savantă cu semnificația „care are aversiune”, „care are teamă (patologică)”. [< fr. -phobe, it. -fobo, cf. gr. phobos – frică].

FOB1, -Ă adj. (despre tranzacții comerciale maritime) în care prețul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinație. (< fr. fob)

-FÓB2, -FOBÍE elem. „(care are) aversiune, teamă (patologică)”. (< fr. -phobe, -phobie, cf. gr. phobos)

*fob, -ă adj. și[1]

*-man, -ă (din -maníe), sufix care înseamnă „ĭubitor exagerat de”: biblioman, meloman. V. -fil, -fob.

-FOB „care urăște, care respinge, care se teme de”. ◊ gr. phobos „frică, teamă, teroare” > fr. -phobe, engl. id., it. -fobo > rom. -fob.