față sf [At: COD. VOR. 154/6 / Pl: fețe, (înv) feațe, (înv) feți / E: ml facia (< facies)] 1 Partea anterioară a capului Si: chip (30), figură (18). 2 (Îla) De ~ Care este prezent. 3 (Îal) Care aparține prezentului. 4-5 (Înv; îljv) De ~ (Care este făcut) în prezența tuturor. 6-7 (Înv; îal) (În mod) evident. 8 (Înv; în legătură cu verbe care exprimă o confruntare; îlav) De ~ Unul în prezența celuilalt. 9 (Îal) Piept la piept. 10 (Înv; îlpp) De ~ța Dinaintea. 11-12 (Îljv) Din ~ (De) dinainte. 13 (Îlav) În ~ (Drept) înainte. 14 (Îal) Direct. 15 (Îal) Fără menajamente. 16 (Îlav) ~ în (rar la, înv către) ~ Unul înaintea celuilalt. 17 (Îal) Unul împotriva celuilalt. 18 (Îlpp) În ~ța (cuiva sau a ceva) Înaintea (cuiva sau a ceva). 19 (Îal) Luând în considerare... 20 (Îlav) Pe ~ Direct. 21 (Îal) Sincer. 22 (Îal) Fără teamă. 23 (îlpp) ~ cu... (sau de...) În raport cu... 24 (Îal) În ceea ce privește... 25 (Îal) Pentru. 26 (Îal) Având în vedere. 27 (Îlpp) De ~ cu... În prezența... 28 (Îe) A pune (de) ~ (sau ~în ~) A confrunta. 29 (Îae) A compara. 30 (Îe) A fi (sau a se întâmpla) (de) ~ A fi prezent (sau martor din întâmplare) la ceva. 31 (Jur; înv; îe) A se găsi vina ~ A se constata evidența unui delict. 32 (Înv; îe) A bate războiul ~ A duce o luptă deschisă. 33 (Îe) A (se) da (ceva) pe ~ A (se) dezvălui. 34 A (se) demasca. 35 (Îe) A juca (cu) cărțile) pe ~ A-și arăta deschis gândurile și intențiile. 36 (Pop; în superstiții; îe) A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din) ~ A-i merge (cuiva) bine. 37 (Îe) A face ~ (cuiva sau la ceva) A rezista. 38 (Îae) A corespunde cerințelor unei sarcini, ale unei probe. 39 (Îe) A privi (sau a vedea, a zări) pe cineva din ~ A privi (sau a vedea etc.) În întregime figura cuiva. 40 (D. haine, culori; îe) A-l prinde (pe cineva) la ~ A i se potrivi. 41 (Îe) A(-i) lua (cuiva) ~ța A apărea brusc înaintea cuiva. 42 (Fam; îe) A(-i) da (sau a trage) la ~ A lovi peste figură. 43 (Fam; îe) A(-și) sparge ~ța A (se) lovi (grav) la față (1). 44 (Înv; îe) A pieri (sau a scădea, a trece, a se ofili) la ~ A îmbătrâni. 45 (Îe) A-și întoarce ~ța (de la cineva) A nu mai vrea să știe de cineva. 46 (Înv; îla) Cu ~ curată Integru. 47 (Îe) A scăpa cu ~ (sau ~ța) curată A scăpa fără neplăceri dintr-o situație dificilă. 48 (Îe) A da ~ (cu cineva) A se întâlni (cu cineva). 49 (Rar; îae) A înfrunta (pe cineva). 50 (Îvp; îe) A avea (sau a-și face) ~ la cineva A merita recunoștința cuiva. 51 (Îae) A căuta favoarea cuiva 52 (Pop; rar; îe) A scoate în ~ A face cunoscut. 53 Obraz. 54 Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. 55 (Îlav) Cu ~ța în sus Pe spate. 56 (În imprecații; îal) Mort. 57 (Pop; îe) Nici în dos, nici în ~ În nici un fel. 58 (Pop; îe) A da dos la ~ A fugi. 59 (Adesea complinit prin „de om”, „pământeană” sau „muritoare”) Om. 60 (Îvp) Persoană. 61 (Înv; îlav) Pre (pe) ~ De persoană. 62 (Adesea complinit de „cinstită”, înv „crăiască” sau, im, „simandicoasă”) Persoană cu rang înalt. 63 (Îs) ~ bisericească Cleric (1). 64 (Tlg; înv) Ipostază. 65 (Grm; înv) Persoană. 66 Fizionomie (1). 67 (Trs; îe) A face fețe A se strâmba. 68 (Îe) A schimba (sau a face) fețe(-fețe) A-și schimba fizionomia sau culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.). 69 (Îae) A se tulbura. 70 (Îs) Om (sau taler) cu două fețe Ipocrit. 71 (Înv) Formă (1). 72 (Înv) Aparență (1). 73 (Înv; îe) A nu cunoaște ~ța A nu fi părtinitor. 74 Culoare (1). 75 (Nob; îs) Fețe sperioase Culori vii. 76 (Înv; îs) Hârtie fețe Hârtie colorată. 77 (Înv; d. obiecte, mai ales mătăsuri; îe) A juca (în) fețe (sau a schimba ori a face fețe) A-și schimba reflexele, culorile. 78 (D. obiecte; îe) A da ~ A colora. 79 (D. obiecte; îe) A da (sau a scoate) ~ A face în așa fel încât să arate bine. 80 (D. o țesătură) A-i ieși ~ (la soare, la spălat etc.) A se decolora. 81 (Îvp; îe) A-i veni (iarăși) ~ța (sau a prinde ~) A se însănătoși. 82 (Îvp; îcs) De-a fețele Joc de copii, în care doi dintre participanți, „dracul” și „îngerul”, trebuie să ghicească „fețele” (nume de flori) pe care și le-au dat ceilalți. 83 (Bot; îc) ~ța-mâței Tapoșnic (Galeopsis ladanum). 84 (Bot; reg; îae) Cânepiță (Galeopsis speciosa). 85 (Bot; reg; îae) Lungurică (Galeopsis tetrahit). 86 (Bot; reg; îae) Urzică-moartă (Lamium album). 87 (Bot; reg; îc) ~n~ Clocoței (Clematis integrifolia). 88 (Bot; reg; îae) Pufuliță (Epilobium hirsutum). 89 Partea de dinainte a unui obiect. 90 Partea de deasupra a unui obiect. 91 (Mat) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru. 92 (Mat) Fiecare dintre planele care formează un diedru. 93 Suprafață (a apei, a pământului etc.). 94-95 (Îlav; îls) (Pe) ~ța pământului (În) lume. 96 (Rar; îlav) Din ~ța pământului La nivelul solului. 97 (Îe) A pieri (sau a se prăpădi, a se stinge, a se șterge, a se duce) de pe ~ța pământului A muri. 98 (îae) A dispărea (fară urmă). 99 (Pop; îs) ~ de arie Suprafața netedă a ariei1 (1) Cf fățare (1). 100 (Trs; îs) ~ța casei Podea (din lut) la casele țărănești. 101 (Îlav) La ~ța locului Acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 102 (Pop) Scândură lată și groasă a calului dulgheresc. 103 Aspect (1). 104 Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 105 Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. 106 (Îoc „dos”) Partea finită, expusă vederii, a unei țesături. 107 Obiect care se pune peste alt obiect, spre a-l acoperi. 108 (îs) ~ de masă Bucată de material textil, plastic etc. cu care se acoperă o masă (când se mănâncă sau ca ornament) Si: (reg) măsărița, (reg) măsai, (îrg) pănzătură, (înv) pomeselnic. 109 (Îs) ~ de pat Cuvertură. 110 (Îs) ~ de pernă Învelitoare de pânză în care se îmbracă perna. 111 (Îs) ~ de plapumă Învelitoare de pânză în care se îmbracă plapuma. 112 (Îae) Partea ornamentată, de deasupra, a plapumei. 113 (Îs) ~ța unei monede Avers. 114 Prima pagină a fiecărei file. 115 (Îvp) Pagină. 116 Fațadă (2). 117 (Îs) ~ța dealului (sau a muntelui etc.) Parte a dealului (a muntelui etc.) orientată spre Soare sau spre sud. 118-119 (Înv; îs) ~ța Soarelui (sau a lunii) Razele Soarelui (sau ale lunii). 120 (Înv; îs) ~ța vântului Suflul vântului.

FÁȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale, formată din oasele faciale, maxilarul superior și inferior, acoperite de mușchii faciali; chip, figură. ◊ Loc. adj. Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ◊ Loc. adv. În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... Față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ◊ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea, a zări) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-l prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ◊ Expr. A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase. ◊ Față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a Pământului, a apei). ◊ Expr. La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ◊ Expr. A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ◊ Expr. A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Față de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și pop.) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

FÁȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură. ◊ Loc. adj. Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ◊ Loc. adv. În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... Față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ◊ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ◊ Expr. A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase. ◊ Față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a pământului, a apei). ◊ Expr. La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ◊ Expr. A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ◊ Expr. A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Față de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și pop.) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

FÁȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului; chip, figură. Fața îi era deschisă, ochii mari, limpezi; fruntea largă îi era plină de zbîrcituri, pînă către creștetul gol al capului. CAMILAR, TEM. 15. Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum. CREANGĂ, P. 163. Iar fața ei frumoasă ca varul este albă. EMINESCU, O. I 88. Cînd mă uit în fața lui, Parcă-i spuma laptelui! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 37. ◊ Loc. adv. În față = (uneori în opoziție cu în spate, în urmă, în dreapta, în stînga etc.) înainte. În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste. EMINESCU, O. I 148. Sfirșind această deșănțată cuvîntare... se înturnă spre norod, în față, în dreapta și în stinga. NEGRUZZI, S. I 149. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Căruța era împodobită cu pietre nestemate de sclipeau in fața soarelui ca cine știe ce lucru mare. ISPIRESCU, L. 38. Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor. CREANGĂ, P. 306. Și mii de suvenire mă-ncungiură-ntr-o clipă în fața unui tainic și drăgălaș portret. ALECSANDRI, P. A. 111. (Învechit) În față cu = de cealaltă parte (a unei despărțituri, a unui hotar, a unui obstacol etc.). Haidar-Pașa este numele unui cîmp lat și frumos ce se găsește în Asia... în față cu Stambulul. ALECSANDRI, P. P. 109. ◊ Din față = a) (loc. adv.) dinainte. (Expr.) A(-i) cînta (cuiva) cucul din față = a se lăsa cîștigat de mijloace necinstite; (în superstiții) a-i merge bine. Dac-ar fi pretutindene tot asemene judecători ce nu iubesc a li cînta cucul din față... cei ce n-au dreptate n-ar mai năzui în veci și în pururea la judecată. CREANGĂ, A. 150; b) (loc. adj.; uneori în opoziție cu din dos) de dinainte. Privirea lui căzu din întîmplare asupra ferestrei din față. NEGRUZZI, la TDRG. ◊ Loc. prep. Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). Vartolomeu Diaconu înțelese din surisul trist și absent că omul din fața lui este, din cine știe ce tăinuite pricini, un nefericit. C. PETRESCU, A. 283. ◊ De față = a) (loc. adv.; învechit) fără înconjur, sincer, fățiș. Mihai-vodă... le răspunse îndată de față «că el nu va lăsa Ardealul». BĂLCESCU, O. II 275; b) (loc. adv.; învechit) în prezența cuiva. Toată dorința me este... să mă întorc în Moldova și să-ți pot zice de față că sînt al d-tale pre plecat și supus fiu. KOGĂLNICEANU, s 76; c) (loc. adv.; învechit; în legătură cu verbe ca «a se lupta», «a se bate», «a se lovi») în luptă dreaptă, piept la piept. Nemernicii nu se bat de față. ISPIRESCU, M. V. 50. Buzeștii, mai căpătînd ajutor de oaste de la Mihai, le ieșiră întru întîmpinare și se loviră de față. BĂLCESCU, O. II 49; d) (loc. adj.; cu sens temporal, în opoziție cu trecut sau viitor) prezent, actual. De la asta atîrnă soarta ta de față și viitoare. NEGRUZZI, S. I 230. Această ochire [asupra istoriei] ne va da înțelegerea revoluțiilor ei de față și a revoluțiilor ei viitoare. BĂLCESCU, O. II 11. (Expr.) A fi de față = a fi prezent, a asista. M-am rugat de vecinul meu, ăsta, care e de față. ISPIRESCU, L. 180. (Eliptic) Fetele împăratului, întîmplîndu-se de față... li s-au făcut milă. CREANGĂ, P. 208. ◊ Loc. prep. De față cu (cineva) = în prezența (cuiva). Poți să-mi vorbești de față cu prietenul meu. Față cu (sau față de) (cineva sau ceva) = a) în raport cu... în ceea ce privește... În toată purtarea ei față cu Radu punea un fel de căldură. VLAHUȚĂ, N. 15. State mai bătrîne și puternice nu-și stăpînesc expresia unei fățișe invidii față cu succesele noastre. CARAGIALE, N. F. 78. Veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine. CREANGĂ, P. 263; b) pentru. Dragoste față de patrie; c) avînd în vedere. Față de concluziile trase, nu mai am nimic de adăugat. ◊ Expr. Față-n față = unul către altul, unul înaintea altuia (în imediata apropiere). Se așezară față-n față la masă; între ei, lampa scotea un fir de fum negru. CAMILAR, TEM. 10. Și în buimăceala ceea, trezîndu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă. CREANGĂ, A. 112. Eu departe, el departe, Un deal mare ne desparte; Și nici apa nu mă lasă Să fiu cu el față-n față! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 128. A scăpa cu fața curată = a scăpa fără rușine, fără a o păți, dintr-o situație anevoioasă. Calul spuse fetei cu ce tertipuri îmblă tată-său să-i încerce bărbăția și o povățui ce să facă ca să scape cu fața curată. ISPIRESCU, L. 16. A da față (cu cineva) v. d a. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista, a ține piept. Dar nu știi cît ne costă seratele lor? Cu ce să mai fac față acestor risipe! DELAVRANCEA, S. 111. A pune (oameni sau lucruri) (de) față (sau față-n față) = a pune în prezență, a așeza alături pentru a stabili o comparație sau a trage o concluzie; a confrunta. A fost pus față cu pîrîtul. ▭ Punînd față în față nevinovăția copiilor și soarta lor tragică, autorii și regizorul au făcut din această tristă și dezolantă seară de Crăciun... un adevărat simbol al vieții... oamenilor simpli. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 384, 4/2. Mă rog ție, cine e măgarul ăsta, aș vrea să-l știu... De ce să nu mi-l spui, dacă zici că mi-ești amic sincer? – Ca să mă pui de față?... N-am poftă. CARAGIALE, O. II 127. A fi (sau a se întîmpla) față (la ceva sau undeva) = a fi prezent, a asista (la ceva), a fi martor. Față la nuntă au fost: fiarele pădurii, copacii cei măreți. ISPIRESCU, L. 388. Ce viclenie! Să mă uite pentru că nu mai sînt față! NEGRUZZI, S. I 66. A spune (cuiva) în față = a spune cuiva în mod direct, deschis, lucruri neplăcute. I-am spus în față tot ce gîndesc despre el. A spune pe față = a spune sincer, fără înconjur. Spune-mi lucrurile pe față. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. Spînul, văzînd că i s-a dat vicleșugul pe față, se răpede ca un cîne turbat la Harap-Alb. CREANGĂ, P. 278. A lucra pe față = a lucra fără ascunzișuri, deschis, cinstit. [Mihai] umbla cu inima deschisă, lucra pe față și fără vicleșug. ISPIRESCU, M. V. 56. A-și întoarce fața (de la cineva sau de către cineva) = a abandona (pe cineva), a nu mai vrea să știi de cineva. Nu vor să-și mai cunoască frații, își întoarce fața de cătră ei. SADOVEANU, E. 107. A privi (pe cineva) în față = a privi drept în ochi, deschis. Fără să-l privească în față, scoase cămașa împăturită a dosarului din buzunar. C. PETRESCU, A. 357. A privi (sau a vedea, a zări etc. pe cineva) din față = a privi, a vedea etc. în întregime figura cuiva. A-l prinde la față = a-i sta bine (cuiva) o haină, o rochie etc. ♦ Expresie a figurii; mină, fizionomie. V. mutră. Față acră. Față înviorată. ▭ Cosciugul era purtat de juni nobili și înconjurat de toți boierii romîni... Apoi venea Mihai însuși cu fața întristată. BĂLCESCU, O. II 260. ◊ Expr. A schimba fețe sau a face fețe-fețe = a te simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri care te pun într-o situație neplăcută. Se înfuriase de tot și schimba numai fețe. SBIERA, P. 114. Musafirii și mai ales musafirele făceau haz; iar bietul Kir Ianulea... făcea fețe-fețe. CARAGIALE, O. III 35. Ivan atunci lasă capul în jos și, tăcînd, începe a face fețe-fețe. CREANGĂ, P. 318. Ea îndată schimbă fețe, Țipă cu de spaimă glas. VĂCĂRESCU, P. 169. A prinde față = a se întrema după boală. ♦ Obraz. Gerul... pe fețe de copile înflorește trandafirii. ALECSANDRI, P. A. 113. Iară fața mi-o voi da La Turda la rumenele, Părul la făcut inele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236. 2. Partea dinainte a corpului omenesc. Baba se culcă pe pat, cu fața la părete. CREANGĂ, P. 6. Între făclii de ceară, arzînd în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar, Logodnica lui Arald. EMINESCU, O. I 88. Slăbindu-i puterile, au căzut cu fața la pămînt. DRĂGHICI, R. 42. A pus fața la pămînt Și n-a pus-o să-nflorească, Ci-a pus-o să veștejească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 148. ◊ Expr. A da dos la față v. dos. A sta față = a se împotrivi, a rezista, a ține piept (unei primejdii). Iară Ercule se întorcea într-un călcîi și sta față totdauna unde era primejdia mai mare și războiul mai înverșunat. ISPIRESCU, U. 52. 3. (Adesea determinat prin «de om» sau «pămînteană») Om. Îndată vin vreo douăzeci de zîne... și încep a-l întreba: Cum ai cutezat tu, față pămînteană, să intri-n țara noastră? RETEGANUL, P. II 12. Șarpele, neputîndu-se sui iar în nouri, fuge prin munți și, îndată ce-l vede față de om, piere. ȘEZ. I 244. 4. (Învechit) Persoană, personaj. Față bisericească. ▭ În casa acestor nași regăseam... înalte fețe bucureștene. GALACTION, O. I 13. Am mai îmblat eu c-o mulțime de cucoane, cu maice boieroaice și cu alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 115. 7200 de galbini de la mai multe fețe, pentru deosebite posturi și cinuri. ALECSANDRI, T. 1354. II. 1. Partea suprafeței unui corp, mărginită de muchiile lui. Cubul are șase fețe. ◊ Expr. (Om sau taler) cu două fețe = (om) fățarnic, ipocrit. 2. (Mai ales despre ape și despre pămînt; uneori în opoziție cu fund) Suprafață. Rar un pescăruș vînăt fîlfîia pe deasupra: parcă pierduse ceva pe Moldova și acuma umbla, cercetînd cu luare-aminte fața undelor. SADOVEANU, O. V 61. Buzduganul... căzînd jos, cu mare strășnicie, s-a cufundat în fundul pămîntului... – Ia zvîrle-l și tu acum... – L-oi zvîrli eu, nu te îngriji; dar scoate-l mai întîi la fața pămîntului. CREANGĂ, P. 56. Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe. EMINESCU, O. I 142. Dar vîntul crunt deodată, suflînd cu vijelie, Schimbă a mării față în munți îngrozitori. ALECSANDRI, P. A. 71. ◊ Expr. Pe fața pămîntului v. pămînt. La fața locului = acolo unde s-a întîmplat ceva. Cocostîrci, pe catalige, Vin la fața locului. TOPÎRCEANU, S. A. 64. Prea luminatul Bogdan s-a făgăduit că va merge însuși la fața locului. DELAVRANCEA, A. 66. Li s-au zis să facă cercetare la fața locului. NEGRUZZI, S. I 226. 3. Înfățișare, aspect. Grădinile în mii de fețe În cinstea voastră înfloresc. CERNA, P. 14. Grîulețul lui de vară De departe că-nverzea, Iar d-aproape-ngălbenea, Față de copt își făcea. TEODORESCU, P. P. 142. ◊ Fig. Cărțile binefăcătoare ale culturii adevărate sînt... singurele care au schimbat fața lumii. SADOVEANU, E. 23. ♦ Partea de deasupra, exterioară, aleasă a articolelor alimentare, îndeosebi expuse spre vînzare. Fața mărfii. 4. Culoare. Suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze de îi spînzur’ prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. EMINESCU, O. I 152. Înlăuntru erau grămădite o mulțime de tinere... gătite și împodobite cu toate fețele curcubeului. ODOBESCU, S. I 384. Leac pentru închiderea feții părului. PISCUPESCU, O. 317. ◊ Expr. A ieși (unei pînze, unei stofe) fața (la soare, la spălat, la purtat etc.) = a se decolora. (Mai ales despre mătăsuri) A face (sau a juca) fețe-fețe = a schimba culorile (cînd mătăsurile sînt mișcate). 5. (În opoziție cu reversul, dosul) Partea lustruită, poleită etc. a unui obiect. Stofă cu două fețe. ◊ Față de plapumă = partea de deasupra a plăpumii (opusă celeilalte părți pe care se pune cearșaful). ◊ Expr. A juca (cu cărțile) pe față = a-și arăta deschis gîndurile și intențiile, a nu ascunde nimic. A da față unui lucru = a-l lustrui, a-l polei, a-l netezi. ♦ Partea din afară a unei haine îmblănite. Am cumpărat stofă pentru față. 6. (Adesea determinat prin «de masă» sau, mai rar, «mesei») Material anume țesut sau cusut, folosit spre a acoperi masa. Tovarășul meu îmi prinse mîna peste fața albă a mesei și mi-o strînse încet. C. PETRESCU, S. 152. Două fețe de masă bune, vrîstate. SEVASTOS, N. 46. Mesele însă erau goale-goluțe... nici furculițe, linguri, ba nici fețe nu erau pe mese. RETEGANUL, P. II 15. ♦ (Adesea determinat prin «de pernă») Învelitoare de pînză în care se îmbracă perna. 7. Fiecare dintre cele două părți ale unei foi de hîrtie; pagină. O hîrtie scrisă pe toate fețele. CREANGĂ, A. 157. Scriu franțuzește... fără a face mai mult decît șepte-opt greșale pe față. NEGRUZZI, S. I 9. 8. Fațadă. Acolo între petre se află o bortă mare, ca fața unei case. ȘEZ. V 8. 9. (Numai în expr.) Fața dealului, a muntelui etc. = partea dealului sau a muntelui întoarsă spre soare sau spre miazăzi. Fața soarelui (sau a lunii, a vîntului, a focului) = locul unde bate soarele (sau luna, vîntul, focul); bătaia soarelui (a lunii, a vîntului sau a focului). Să-i spulberăm dară precum se spulberă praful înaintea feței vîntului. ISPIRESCU, M. V. 22. Codrul... troienindu-și frunza toată, își deschide-a lui adîncuri, fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. Se topește ceara de fața focului. TEODORESCU, P. P. 360.

fáță s. f., g.-d. art. féței; pl. féțe

Schimbárea la Fáță (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Schimbắrii la Fáță

fáță s. f., g.-d. art. féței; pl. féțe

Schimbárea la Fáță s. pr. f.

FÁȚĂ s. 1. v. obraz. 2. figură, fizionomie, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 3. obraz, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. v. fízionomie. 5. v. persoană. 6. v. avers. 7. v. recto. 8. v. pagină. 9. v. fațadă. 10. acoperitoare, învelitoare. (~ la un fotoliu.) 11. față de masă = (înv. și reg.) masă, peșchir, pânzătură, (reg.) măsai, mesală, mesanică, (Ban. și Transilv.) măsar, măsăriță, (Ban.) măsárnică, (Transilv. și Maram.) măsoaie. (O ~ de in.) 12. v. înfățișare. 13. învelitoare, (prin Transilv. și Maram.) sac, (prin Transilv.) tăbuieț. (~ de pernă.) 14. v. suprafață.

FÁȚĂ s. v. culoare, masă, personaj, vopsea.

UMERII FÉȚEI s. pl. v. pomeți, umerii obrajilor.

Față ≠ spate

fáță (fețe), s. f. – 1. Chip. – 2. Figură. – 3. Persoană, individ. – 4. Aspect, înfățișare. – 5. Frunte, parte superioară. – 6. Suprafață, parte superioară. – 7. Cuvertură (husă; învelitoare; cuvertură de pat; față de masă; față de pernă). – 8. La țesături partea de pe față. – 9. Avers. – 10. Pagină a unei file. – 11. Loc expus la soare, solariu. 12. Loc expus la vînt. – Față de. – Față’n față. – De față. – În față. – Pe față. – Mr., megl. față, istr. fǫte. Lat. făcia în loc de făcies (Diez, I, 166; Pușcariu 589; Candrea-Dens., 565; REW 3130; Philippide, II, 641; DAR); cf. alb. fakje, it. faccia, prov. facha, fr. face, sp. faz, haz, port. face, ngr. φάτσα. Sensul de „persoană” ar putea fi un calc după gr. πρόσωπον (Sandfeld 37). Der. făța, vb. (Trans., a se coace farfuriile la foc); fățoaie, s. f. (Maram., față de masă); fățos, adj. (frumos); feție, s. f. (solariu, loc însorit); fățare, s. f. (față de masă; suprafața ariei; înv., ipocrizie), cu suf. -are (după DAR, ultimul sens s-ar explica printr-unul intermediar, de „mască”); fățări, vb. (înv., a se dovedi părtinitor și nedrept; înv., a disimula); fățărie, s. f. (înv., părtinire; înv., ipocrizie), ambele cuvinte ce par de origine cultă (sec. XVII), fără circulație populară; fățarnic, adj. (înv., părtinitor; ipocrit); fățărnicie, s. f. (ipocrizie); fățărnicește, adv. (în mod ipocrit); fățărnici, vb. (înv., a se arăta părtinitor; înv., a disimula); fățiș, adv. (înv., de față; în mod public; în mod deschis, sincer); înfățișa (var. fățișa), vb. (a prezenta; a expune, a explica, a reprezenta; a compărea; refl., a se arăta); (în)fățișat, adv. (de față; în mod public); înfățișetor, adj. (care prezintă; care reprezintă); înfăța, vb. (a pune sau a schimba fața de pernă sau fața de masă); desfăța, vb. (a scoate fața de pernă sau de masă); fățui, vb. (a egala, a netezi; a peria, a pili, a cizela; a pălmui), pentru al cărui ultim sens cf. fr. taloche „drișcă, fățuitoare” și „palmă, lovitură”; fățuitor, s. m. (fățuitoare); fățuitoare, s. f. (perie, drișcă); feți, vb. (a tăia lemnul în formă pătrată). Der. neol. fațadă, din fr. façade încrucișat cu față; fațetă, s. f. (aspect), din fr. facette, cu aceeași încrucișare. Cf. sb. faca „față”, pol. dial. și rut. facka „palmă” (Candrea, Elemente, 407; după Berneker 277, din ven. fazza), rut. facernyi „ipocrit” (Candrea, Elemente, 407; Miklosich, Wander., 14).

FÁȚĂ féțe f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trăsături specifice ale acestei părți; chip; figură; fizionomie. ~ acră. 3) pop. Individ considerat în raport cu societatea; persoană. ◊ ~ bisericească slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafețele plane ale unui corp geometric. Fețele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pământului. ◊ A-și pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagină a unei foi de hârtie. [G.-D. feței] /<lat. facies

față f. 1. partea anterioară a capului; 2. persoană: în turnul mare unde zac fețe domnești POP.; fețe bisericești, preoți, diaconi, arhierei; 3. prezență: în fața mea, la fața locului; 4. latura anterioară: fața casei; 5. suprafață: fața mării; 6. partea exterioară a unui obiect: față de pernă, de masă; pe față, deschis; 7. partea unei monede cu efigia ei: dos ori față; 8. coloare: a schimba fețe, fețe, a da o față; 9. pagină: a citit câteva fețe. [Lat. FACIES; sensul 2 a fost modelat după sinonimul obraz]. ║ adv. prezent: faptele sunt față. V. fețele (de a).

fețele (de a) adv. joc de copii în care jucătorii își dau câte un nume, iar doi dintr’înșii trebue să ghicească fețele, adică numele ce și-au dat ceilalți.

fáță f., pl. fețe (lat. facia și facies, it. faccia, pv. facha, fassa, fr. face, sp. haz, pg. face). Acea parte a capuluĭ în care-s ochiĭ. Persoană: fețe bisericeștĭ, domneștĭ. Prezență: în fața mea, față de mine. Latura principală (în opoz. cu dos): fața caseĭ. Suprafață: fața pămîntuluĭ, a măriĭ. Acea parte a uneĭ monete care are efigia. Coloare: față verde. Aspect: om cu față sănătoasă. Pagină: a ceti cîteva fețe. Față de pernă, de masă, pînză cu care se acopere perna, masa. De față, prezent: a fi de față saŭ numaĭ a fi față. Pe față, deschis, verde, fără ocolurĭ. În față, în privire, în prezență: ĭ-am aruncat sfidarea în față; în partea opusă, peste drum (fr. vis-à-vis): în față era un castel. Față’n față, cu fața unu spre altu: oștile staŭ față’n față. Față de saŭ față cu, în față, în prezență: față de mine. A face o cercetare la fața loculuĭ, chear acolo unde s’a întîmplat orĭ comis ceva. A da ceva pe față, a descoperi a divulga. A face față unuĭ lucru, a fi preparat de rezistență, a rezista. Taler cu doŭă fețe (fig.), om ipocrit. Schimbarea la față, sărbătoarea Transfigurăriĭ luĭ Hristos (la 6 Aŭgust).

față s. v. CULOARE. MASĂ. PERSONAJ. VOPSEA.

FAȚĂ s. 1. obraz. (S-a înroșit la ~.) 2. figură, fizionomie, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 3. obraz, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. aer, aspect, chip, expresie, figură, fizionomie, înfățișare, mină, obraz, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbaș, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are o ~ mulțumită.) 5. chip, figură, individ, ins, om, persoană, (pop.) creștin, suflet, (Ban. și Transilv.) nat, (înv.) ipochimen, obraz, (fam.) mutră, tip, (peior.) creatură, specimen. (M-am întîlnit cu destule ~ familiare.) 6. avers, cap. (~ unei medalii.) 7. recto. (~ unei file.) 8. pagină. (Pe prima ~.) 9. exterior, fațadă. (~ unei clădiri.) 10. acoperitoare, învelitoare. (~ la un fotoliu.) 11. față de masă = (înv. și reg.) masă, peșchir, pînzătură, (reg.) măsai, mesală, mesanică, (Ban. și Transilv.) măsar, măsăriță, (Ban.) măsarnică, (Transilv. și Maram.) măsoaie. (O ~ de in.) 12. învelitoare, (prin Transilv. și Maram.) sac, (prin Transilv.) tăbuieț. (~ de pernă.) 13. întindere, întins, suprafață, (înv.) surfață. (Pe ~ mării, cîmpiei.)

umerii feței s. pl. v. POMEȚI. UMERII OBRAJILOR.

schimbárea la față – (rel.) Prima sărbătoare de toamnă (6 august); Probaje, Probejanie. „De la sărbătoarea asta începe a pica frunza de fag; frunza și iarba îmbătrânesc” (Bilțiu, 2010: 37). Interdicții: „Nu-i bine a lucra, că dacă lucri, lucru îi așe cum să proboze frunza. Așe să duce lucru, așe să duc tăté cum pică paiu, cum pică frunza” (idem; Sarasău). ♦ Sărbătoare (praznic împărătesc) ce marchează întâmplarea de pe Muntele Tabor unde Iisus, în prezența apostolilor Petru, Iacob și Ioan, a început să strălucească (potrivit teologilor, acest lucru demonstrează originea sa divină).

PLURIMA MORTIS IMAGO (lat.) moartea cu mii de fețe – Vergiliu, „Eneida”, II, 369. Imaginea ultimei nopți a Troiei. În genere, catastrofă căreia-i cad jertfă multe vieți omenești.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ, sărbătoare creștină (6 aug.) ce amintește episodul relatat de Evanghelii, în care Iisus Hristos s-a arătat, pe muntele Tabor, apostolilor Petru, Iacov și Ioan, în strălucirea sa divină, însoțit de Moise și Ilie, personificând legea și profețiile, pe care Iisus a venit să le împlinească. Glasul din Cer le poruncește apostolilor să-L asculte pe Hristos ca pe noul Moise.

fáță, fețe s. f. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură. ◊ Schimbarea la față v. schimbare. „Sfânta față” = temă iconografică foarte răspândită în pictura medievală ortodoxă și catolică, reprezentând figura lui Iisus Hristos pe o năframă; năframa sfintei Veronica; mandilion. ♦ Obraz. 2. Persoană, personaj. ◊ Față bisericească = reprezentant al bisericii. – Din lat. pop. facia (< facies).

a (nu) avea față (de ceva) expr. a (nu) fi competent într-un domeniu de activitate; a (nu) se ridica la nivelul unei slujbe, funcții etc.

a (nu) avea față (de cineva) expr. a (nu) fi partenerul potrivit al cuiva (în dragoste, în afaceri etc.)

a avea o față de confort trei / de melc obosit / de gură de canal / de spate de bloc / de biscuit tăiat / de buzunar întors expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută

a avea o față de drum de țară expr. a fi ridat

a băga în față expr. (deț.) a acoperi adevăratul vinovat dând vina pe altcineva.

a da cărțile pe față expr. 1. a dezvălui adevărul. 2. a discuta deschis.

a da dos la față expr. 1. a pleca pe furiș. 2. a da înapoi în fața unor dificultăți.

a face fețe-fețe expr. 1. a-și schimba subit fizionomia, culoarea feței. 2. a se simți foarte încurcat; a se tulbura, a se zăpăci.

a fi față expr. 1. a fi prost. 2. a fi răuvoitor.

a fi față de pernă expr. v. a fi față.

a fi mai scumpă ața decât fața expr. (d. un lucru) a fi obținut cu un efort mai mare decât merită.

a fi taler cu două fețe expr. a fi ipocrit / fățarnic.

a ieși în față expr. (deț.) 1. a accepta o provocare la bătaie. 2. a recunoaște o abatere.

a juca cu cărțile pe față expr. a acționa cinstit, a fi corect în relațiile cu alții.

a se scula cu fața la cearșaf / la perete / la pernă expr. a fi indispus (în primele ore ale dimineții).

a șterge de pe fața pământului expr. 1. a omorî (pe cineva). 2. a distruge (ceva), a nimici (ceva).

a vorbi pe față / pe șleau expr. a vorbi sincer, a spune adevărul fără menajamente.

a vorbi verde-n față expr. a spune adevărul.

a-i cădea falca / fața expr. a fi surprins / uluit.

a-i pica fața expr. a rămâne mut de uimire / surprins / stupefiat.

a-i râde (cuiva) în față / în nas / în obraz expr. a-și bate joc (în mod) fățiș (de cineva); a sfida (pe cineva).

a-i spune (cuiva) ceva verde în față expr. a-i spune ceva (cuiva) direct / cu sinceritate / fără menajamente.

a-l strânge fața expr. (adol., iron.) a fi urât.

a-și da arama pe față expr. a-și dezvălui adevăratul caracter.

dă-te-n fața mea! expr. (cart.) joacă cu mine!

din față / părți expr. 1. deloc. 2. nimic.

din spate liceu, din față muzeu expr. pe jumătate admirativă și pe jumătate peiorativă, expresia este folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar care are un trup bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără decât este în realitate.

din spate regină, din față ruină expr. v. din spate liceu, din față muzeu.

față, fețe s. f. 1. individ. 2. persoană răuvoitoare.

FAȚĂ ecran, meclă, moacă, muian, mutră.

față de pernă expr. v. față (1).

față de pește congelat expr. persoană palidă.

față palidă expr. v. față (1).

la spate păpușă, la față mătușă expr. pe jumătate admirativă și pe jumătate peiorativă folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar are un trup bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără.

om cu două fețe expr. om ipocrit / fățarnic.

taler cu două fețe expr. om ipocrit / fățarnic.