farfara sf [At: ISPIRESCU, REV. NOUĂ I, 32 / V: (nob) fărfală (A: nct) / Pl: ~le / E: tc farfara] (Fam; prt) 1 Flecar (1). 2 Bârfitor (1). 3 Persoană care deformează conținutul spuselor cuiva și le transmite astfel altora.

FARFARÁ, farfarale, s. f. (Fam. și peior.) Flecar, palavragiu; persoană care duce vorba de colo-colo, care deformează conținutul spuselor cuiva și le transmite astfel altora. – Din tc. farfara.

FARFARÁ, farfarale, s. f. (Fam. și peior.) Flecar, palavragiu; persoană care duce vorba de colo-colo, care deformează conținutul spuselor cuiva și le transmite astfel altora. – Din tc. farfara.

PODBÁL s. m. v. podbeal.

FARFARÁ, farfarale, s. f. (Familiar) Persoană care nu păstrează secretele; flecar, palavragiu. Și mierla cînta, Iar îi răspundea: Ba, sturzule, ba; Io nu te-oi lua, Nu te-oi săruta, Că ești farfara. TEODORESCU, P. P. 455.

farfará (fam.) s. f., art. farfaráua, g.-d. art. farfarálei; pl. farfarále, art. farfarálele

farfará s. f., art. farfaráua, g.-d. art. farfarálei; pl. farfarále

FARFARÁ s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.

PODBÁL s. (BOT.) 1. (Tussilago farfara) (reg.) păpădie, ropan, ropanior. 2. podbal-de-munte v. arnică.

PODBÁL s. v. captalan.

farfará adj. – Guraliv, flecar, palavragiu. – Mr. fărfără. Tc. farfara, din arab. farfâr (Șeineanu, II, 168; REW 3194; Lokotsch 589), în parte prin intermediul ngr. φαρφαρᾶς, cf. bg. farfara. Aparțin aceluiași radical fanfară, s. f., din fr. fanfare și fanfaron, adj., din fr. fanfaron, cf. mr. fanfaron, din it.

FARFARÁ ~le f. rar Persoană care poartă zvonuri, denaturându-le. /< turc. farfara

farfará2, adv. (pop. înv.) încoace și încolo, brambura; în expr. a umbla farfará = a umbla brambura.

podbál (podbeál), podbéli, s.m. (reg.) 1. plantă mică erbacee, din frunzele căreia se face infuzie contra tusei și cataplasme. 2. brustur. 3. păpădie. 4. năvalnic. 5. nufăr. 6. smirdar. 7. pătlagină.

farfarà adv. și m. 1. încoace și încolo: a umbla farfara; 2. toacă-gura. [Turc. FARFARA].

farfará f. (turc. farfara, d. ar. ferfere, de unde și sp. fanfarron; ngr. farfarâs. V. fanfaron). Fam. Flecar, palavragiŭ.

farfara s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.

FARFARA adj. cf. gr. Фαρφαρᾶ sau tc., (?) 1. – munt. (17 B I 329, II 331). 2. Farfareanu, Al. (IO 35). 3. Fîrfarea (16 B IV 404). 4. Cf. scurtat, Farfa, sau din altă temă, (16 B II 283).

TUSSILAGO L., TUSSILAGO, PODBEAL, fam. Compositae. Gen care are o singură specie Tussilago farfara L. Originară din Africa, Asia, Europa. Înflorește primăvara foarte devreme. Flori aurii, hermafrodite, numeroase, dispuse în capitule. Foliolele involucrului așezate pe un rînd. Tulpină solzoasă cu 1 capitul terminal. Florile discului sînt fertile. Frunze radicale, se dezvoltă mai tîrziu, abia după flori, rotunde, cordiforme sau rotund-reniforme, cu diametrul de cca 20 cm, dințate, albe-tomentoase pe partea inferioară, pețiolate. Fructe, achene cilindrice, 5-10 coaste și prevăzute cu un papus format din peri subțiri, asprii, în număr mare. Plantă erbacee, perenă, mică, cu rizom cărnos.

farfara, farfarale s. f. (peior.) 1. flecar, palavragiu. 2. persoană neserioasă în al cărui cuvânt nu poți avea încredere.