expedia vt [At: CR (1829), 197 2/18 / V: (înv) esp-, sp-, (reg) ecșp-, (nob) eșpeda, șpeda / P: -di-a / Pzi: -iez / E: fr expedier, lat expedireJ 1 (înv; c. i. persoane) A trimite către o destinație îndepărtată cu o anumită misiune. 2 (Pgn) A trimite într-un anumit loc. 3 (C. i. scrisori, colete, bani etc.) A trimite prin poștă sau prin mesagerie Si: (gmî; rar) a expedirui. 4 (Fam) A îndepărta pe cineva. 5 (Fam) A se debarasa (de cineva). 6 A face repede și cu ușurință o treabă, un lucru etc. 7 A rezolva (cuiva) în grabă și superficial interesele. 8 (C. i. lucrări, acțiuni etc.) A executa repede și superficial. 9 A trata superficial. 10 A analiza superficial. 11 (Jur; înv) A face o copie după un act sau după o hotărâre judecătorească. expediare sf vz expediere expediere sf [At: NEGULICI / V: ~iare / P: ~di-e~ / Pl: ~ri / E: expedia] 1 (Nob) Trimiterea cuiva către o destinație îndepărtată cu un anumit scop. 2 (Pgn) Trimitere în grabă într-un anumit loc. 3 Trimitere (prin poștă sau mesagerie) a scrisorilor, coletelor, mărfurilor etc. 4 (Fam) Îndepărtare a cuiva. 5 (Fam) Descotorosire (de cineva). 6 Executarea rapidă și cu ușurință a unui lucru. 7 Rezolvare în grabă și superficială a intereselor cuiva. 8 Executare superficială a unor misiuni sau lucrări. 9 Tratare superficială. 10 Analizare superficială. 11 (Jur; înv) Realizare a unei copii după un act sau o hotărâre judecătorească. EXPEDIÁ, expediez,
vb. I.
Tranz. 1. A trimite prin poștă, prin mesagerii etc. scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă.
2. (
Fam.) A îndepărta pe cineva, a se debarasa, a se descotorosi de cineva.
3. A executa repede și superficial o lucrare. [
Pr.: -di-a] – Din
fr. expédier. EXPEDIÉRE, expedieri,
s. f. Acțiunea de a expedia și rezultatul ei; expediție, trimitere. [
Pr.: -di-e-] –
V. expedia. EXPEDIÁ, expediez,
vb. I.
Tranz. 1. A trimite prin poștă, prin mesagerii etc. scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă.
2. (
Fam.) A îndepărta pe cineva, a se debarasa, a se descotorosi de cineva.
3. A executa repede și superficial o lucrare. [
Pr.: -di-a] – Din
fr. expédier. EXPEDIÉRE, expedieri,
s. f. Acțiunea de a expedia și rezultatul ei; expediție, trimitere. [
Pr.: -di-e-] –
V. expedia. EXPEDIÁ, expediez,
vb. I.
Tranz. (Cu privire la scrisori, pachete, bani etc.) A trimite (prin poștă, prin cale ferată etc.) la locul de destinație. I-am expediat o scrisoare recomandată. ◊ (Familiar, cu privire la persoane) Era să merg la Hamburg, dar trebuie să stau să expediez întîi pe Matei. CARAGIALE, O. VII 6. ♦ (Familiar) A îndepărta (pe cineva), a termina repede (cu cineva), a se descotorosi (de cineva). ♦ (Familiar). A executa (o lucrare) repede și superficial. – Pronunțat: -di-a.
EXPEDIÉRE, expedieri,
s. f. Acțiunea de
a expedia; trimitere (prin poștă sau prin cale ferată) a unui obiect la locul de destinație. Expedierea coletului. – Pronunțat: -di-e-.
expediá (a ~) (-di-a)
vb.,
ind. prez. 3 expediáză, 1
pl. expediém (-di-em);
conj. prez. 3 să expediéze;
ger. expediínd (-di-ind)
expediére (-di-e-)
s. f.,
g.-d. art. expediérii;
pl. expediéri
expediá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. expediéz, 3 sg. și pl. expediáză, 1 pl. expediém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. expediéze; ger. expediínd (sil. -di-ind) expediére s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. expediérii; pl. expediéri EXPEDIÁ vb. 1. a trimite, (reg.) a mâna, (înv.) a porni, (grecism înv.) a proftaxi. (A ~ coletele.) 2. a adresa, a scrie, a trimite, (reg.) a mâna. (Cui i-ai ~ scrisoarea?) 3. v. înainta. EXPEDIÉRE s. 1. expediție, trimis, trimitere. (~ unui colet prin mesagerii.) 2. v. înaintare. EXPEDIÁ vb. I. tr.
1. A trimite (scrisori, pachete etc.) la destinație.
2. (Fam.) A îndepărta (pe cineva), a se descotorosi, a se debarasa (de cineva). ♦ A face iute și cu ușurință (o treabă, un lucru). [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. expédier, lat. expedire].
EXPEDIÉRE s.f. Acțiunea de a expedia și rezultatul ei; expediție, trimitere. [Pron. -di-e-. / <
expedia].
EXPEDIÁ vb. tr. 1. a trimite (scrisori, bani, pachete etc.) la destinație. 2. (
fam.) a îndepărta pe cineva, a se descotorosi, a se debarasa de cineva. ◊ a face ceva în grabă și superficial. (< fr. expédier, lat. expedire)
A EXPEDIÁ ~éz tranz. 1) (corespondență, colete, mărfuri) A trimite prin poștă la destinație. 2) fam. (persoane) A trimite în altă parte pentru a se debarasa. /<fr. expédier, lat. expediere expedià v.
1. a porni la un loc hotărît: a expedia o ladă;
2. a grăbi execuțiunea: a expedia o afacere;
3. a face o copie conformă: a expedia un contract.
*expediéz v. tr. (fr. expédier, d. expédient, expedient; lat. ex-pedire, a libera, a descurca, d. pes, pédis, picĭor. V.
împedec). Trimet la destinațiune: a expedia o scrisoare, o ladă. Fac ĭute: a expedia o afacere. Fig. Iron. Trimet pe lumea cealaltă, exoflisesc, mă cotorosesc: calău îl expedie răpede pe condamnat, a expedia un solicitator.
EXPEDIA vb. 1. a trimite, (reg.) a mîna, (înv.) a porni, (grecism înv.) a proftaxi. (A ~ coletele.) 2. a adresa, a scrie, a trimite, (reg.) a mîna. (Cui i-ai ~ scrisoarea?) 3. a adresa, a înainta, a trimite. (A ~ o cerere unei instituții.) EXPEDIERE s. 1. expediție, trimis, trimitere. (~ unui colet prin mesagerii.) 2. înaintare, trimitere. (~ unei cereri.)