eudemonism sn [At: LM / P: e-u~ / E: fr eudémonisme] 1 Concepție etică ce pune la baza moralei năzuința omului spre fericire. 2 (Liv) Năzuință a omului spre fericire.

EUDEMONÍSM s. n. Doctrină morală care consideră că scopul conduitei umane este fericirea. [Pr.: e-u-] – Din fr. eudémonisme.

EUDEMONÍSM s. n. Concepție etică și principiu care pune la baza moralei năzuința spre fericire. [Pr.: e-u-] – Din fr. eudémonisme.

eudemonísm (e-u-) s. n.

eudemonísm s. n. (sil. e-u-)

EUDEMONÍSM s.n. 1. Concepție, teorie morală fundată pe principiul că fericirea este binele suprem. 2. (Liv.) Năzuință a omului spre fericire. [Pron. e-u-. / < fr. eudémonisme, cf. gr. eudaimonia – fericire].

EUDEMONÍSM s. n. concepție etică care urmărește năzuința omului spre fericire. (< fr. eudémonisme)

EUDEMONÍSM n. Curent etic care consideră fericirea scopul suprem al vieții omenești. /<fr. eudémonisme, lat. eudaemonismus

EUDEMONÍSM (< fr.; {s} gr. eudaimonia „fericire”) s. n. Concepție sau doctrină morală care consideră că scopul conduitei umane este fericirea, obținută însă printr-o viață dominată de rațiune, și nu de plăceri efemere (Epicur, Helvetius, Diderot, Feuerbach ș.a.).