DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Ansamblu de două instrumente care execută împreună o compoziție muzicală, fiecare având o partitură separată; lucrare pentru acest ansamblu. – Din fr. duo.
duo (< fr. duo „duet”), piesă pentru 2 instr. (monodice*, îndeobște), identice sau nu. Denumirea se referă la numărul executanților sau al liniilor melodice. Piesele pentru pian la 4 mâini sau pentru 2 piane sunt considerate d., nu însă și sonatele* pentru un instr. asociat cu pianul. Foarte uzitat în sec. 18-19 în lit. pedagogică de vl. Identificat uneori în mod eronat cu duetul (1). V. bicinium.
DUO- „doi, dublu”. ◊ L. duo „doi” > fr. duo-, germ. id. > rom. duo-. □ ~diodă (v. di-, v. -odă), s. f., tub electronic care cuprinde sub același înveliș două diode; ~pentodă (v. pent/a-, v. -odă), s. f., tub electronic care conține sub același înveliș două pentode; ~triodă (v. tri-, v. -odă), s. f., tub electronic care cuprinde într-un singur înveliș două triode.