dulcíu, ~íe [At: BUDAI-DELANU, Ț. 185 / Pl: ~ii / E: dulce + -iu] (Pop) 1 a Dulceag (1). 2-3 av, a Dulceag (3-4).

DULCÍU, -ÍE, dulcii, adj. 1. Cam dulce. Era două izvoară... Avînd limpede apă și dulcie. BUDAI-DELEANU, Ț. 185. 2. Dulceag (3); prefăcut. Iartă-mă, dragă, dacă n-am primit pe mireasa iubitului nostru prieten Hartwig cu multă ceremonie, zise ea cu glas dulciu. La TDRG.

dulcíu (rar) adj. m., f. dulcíe; pl. m. și f. dulcíi

dulcíu adj. m., f. dulcíe; pl. m. și f. dulcíi

DULCÍU adj. v. dulceag.

DULCÍU ~e (~i) reg. Care este cam dulce; dulceag. /dulce + suf. ~iu

dulciu adj. v. DULCEAG.