disjúnge [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) des~ / Pzi: disjúng / E: lat disjungere] 1 (C.i. idei, probleme) A separa dintr-un ansamblu. 2 (Jur; c.i. pricini, proceduri) A despărți spre a cerceta și soluționa în mod separat.

disjúngere sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) desgiu~ / Pl: ~ri / E: disjunge] 1 Separare dintr-un ansamblu a unei idei, probleme. 2 (Jur) Măsură luată de un organ de urmărire penală sau de jurisdicție pentru cercetarea sau soluționarea separată a două sau mai multe litigii care altfel ar fi fost cercetate sau rezolvate împreună.

DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.

DISJÚNGERE, disjungeri, s. f. Acțiunea de a disjunge. – V. disjunge.

DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.

DISJÚNGERE, disjungeri, s. f. Acțiunea de a disjunge. – V. disjunge.

DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.; rar) A despărți două pricini care fuseseră unite sau a despărți o pricină în două spre a le judeca separat. ♦ A separa o chestiune de alta.

disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns

disjúngere s. f., g.-d. art. disjúngerii; pl. disjúngeri

disjúnge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns

disjúngere s. f., g.-d. art. disjúngerii; pl. disjúngeri

DISJÚNGE vb. v. disocia.

DISJÚNGE vb. III. tr. (Jur.) A despărți două pricini sau a despărți o pricină în două pentru a le judeca separat. ♦ A separa (două chestiuni etc.). [P.i. disjúng. / < lat. disiungere].

DISJÚNGERE s.f. Acțiunea de a disjunge și rezultatul ei; disjuncție. [< disjunge].

DISJÚNGE vb. tr. 1. (jur.) a despărți două pricini sau o pricină în două pentru a le judeca separat. 2. a separa (două chestiuni etc.). (< lat. disiungere)

A DISJÚNGE disjúng tranz. 1) jur. (pricini, procedee) A despărți în două pentru a cerceta și judeca în mod separat. 2) (chestiuni) A separa în mod conștient. /<lat. disjungere