dințișór sm [At: TDRG / Pl: ~i / E: dinte + -ișor] 1-2 (Șhp) Dinte (2) (mic).

DINȚIȘÓR, dințișori, s. m. Diminutiv al lui dinte. – Dinte + suf. -ișor.

DINȚIȘÓR, dințișori, s. m. Diminutiv al lui dinte. – Dinte + suf. -ișor.

DINȚIȘÓR, dințișori, s. m. Diminutiv al lui dinte. 1. v. dinte (1). Îi ședea bine cînd rîdea și-și arăta necontenit dințișorii, ca niște mărgele albe. SADOVEANU, E. 123. 2. v. dinte (2). Am o greblă cu cinci dințișori. Îmi trebuie ziua de mii de ori (Mîna).

dințișór s. m., pl. dințișóri

dințișór s. m., pl. dințișóri