dihotóm, ~ă a [At: LM / S și: dicho~ / V: dico~ / E: fr dihotome, ngr δυχοτομοζ] 1 (Bot; d. inflorescențe, tulpini etc.) Care este despărțit în două Si: bifurcat, dihotomic (1). 2 (Ast; rar; d. fazele lunii) Aflat în primul sau în ultimul pătrar.

DIHOTÓM, -Ă adj. Dihotomic. [Var. dicotom, -ă adj. / < fr. dichotome].

* dico- și dihotóm, -ă adj. (vgr. dihótomos, d. diha, în doŭă, și témno, taĭ). Bot. Despărțit în doŭă: tulpină dihotomă. Astr. Se zice despre lună cînd se vede numaĭ pe jumătate.

* dihotóm -íe V. dicotom, -mie.