dezmetecít, ~ă a vz dezmeticit

dezmeticí vr [At: BIBLIA (1688), 212 2/15 / V: (îvp) ~tecí, (îvr) dizmit~, dizmint~ / S și: desm~ / Pzi: ~césc / E: dezmetic] 1-2 (Înv) A se comporta ca un dezmetic (2-3). 3 A-și reveni dintr-o stare emotivă puternică Si: a se trezi la realitate, (îvr) a se dezmeți, a se dezmânta.

dezmeticít1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dezmetici] 1 Dezmeticire (1). 2 (Pex) Demență. 3-5 Dezmeticire (3-5).

dezmeticít2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (pop) ~tecít / S și: desm~ / Pl: ~iți, ~e / E: dezmetici] 1 (Înv) Înnebunit Cf dezmetici (2). 2 Care și-a revenit dintr-o stare emotivă puternică (dintr-o amețeală, din leșin etc.) Si: (înv) dezamețit Cf dezmetici (3). 3 (Fig) Clarificat asupra unei probleme, situații etc. Si: dumerit. modificată

DEZMETECÍ vb. IV v. dezmetici.

DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.

DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic.

DEZMETICÍT, -Ă, dezmeticiți, -te, adj. (Adesea fig.) Care și-a revenit după o amețeală, o spaimă etc. [Var.: dezmetecít, -ă adj.] – V. dezmetici.

DEZMETECÍ vb. IV v. dezmetici.

DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.

DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc., a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV.] – Probabil lat. *dismatticire (< mattus „beat”).

DEZMETICÍT, -Ă, dezmeticiți, -te, adj. (Adesea fig.) Care și-a revenit după o amețeală, o spaimă etc. [Var.: dezmetecít, -ă adj.] – V. dezmetici.

DEZMETECÍ vb. IV v. dezmetici.

DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.

DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «din») A-și veni în fire (dintr-o amețeală, dintr-un leșin, dintr-o spaimă etc.); a-și reveni, a se trezi, a se reculege. Într-un tîrziu se mai dezmetici; deschise ochii, cercă să se ridice, dar căzu din nou. DUNĂREANU, CH. 39. Trecîndu-și mîna pe frunte ca pentru a se dezmetici, m-a întrebat ce vreau să mai cînte. IBRĂILEANU, A. 46. După ce se dezmetici din leșinul ce-i venise de inimă rea, începură s-o mîngîie surorile. ISPIRESCU, L. 51. ◊ Tranz. În zorii zilei următoare, dezmeticiți de tăria de peste noapte a stelelor, păstrăvii fulgeră din nou prin torentul rece. BOGZA, C. O. 108. Dacă s-ar putea întîmpla un fapt care să-i dezmeticească pe toți. CAMIL PETRESCU, T. II 381. Nuntașii dezmeticiți de strigătul popii... văzură pozna ce era să li se întîmple. ȘEZ. IV 1. – Variantă: dezmetecí vb. IV.

DEZMETICÍT, -Ă, dezmeticiți, -te, adj. Revenit în simțiri, adus la realitate, trezit dintr-un leșin, dintr-o spaimă etc. Constantin, dezmeticit, înfipse în ea cuțitul. GALACTION, O. I 148. Dezmeticit, Paler și-a dezlipit cu greu buzele arse de febra întîmplării misterioase. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 119. – Variantă: dezmetecít, -ă adj.

dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă

dezmeticí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmeticeáscă

DEZMETICÍ vb. 1. v. reveni. 2. v. trezi.

DEZMETICÍT adj. recules, trezit, (rar) dezamețit. (Un om ~ din uluială.)

A dezmetici ≠ a buimăci, a năuci, a zăpăci

A se dezmetici ≠ a se ameți, a se buimăci, a se năuci, a se zăpăci

Dezmeticit ≠ buimac, zăpăcit

A DEZMETICÍ ~ésc tranz. A face să se dezmeticească. /<lat. dismatticire

A SE DEZMETICÍ mă ~ésc intranz. A-și reveni după o emoție puternică; a-și veni în fire. /<lat. dismatticire

desmeticì v. a (se) trezi, a-și veni în fire. [Pare a fi de aceeaș origină cu desmeți (v. ameți)].

DEZMETICI vb. 1. a se reculege, a se regăsi, a-și reveni, a se trezi, (înv.) a se dezmeți, a se recuceri, a se remite, (rar fig.) a se dezbăta. (S-a ~ destul de repede și a acționat normal.) 2. a (se) trezi, (rar) a se dezbăta. (S-a ~ după chef.)

DEZMETICIT adj. recules, trezit, (rar) dezamețit. (Un om ~ din uluială.)