dezbinătór, ~oáre a [At: LB / V: (îrg) dejghi~ / S și: (înv) desb~ / P și: (înv) desb~ / Pl: ~i, ~oáre / E: dezbina + -ător] (Rar) Care face oamenii să nu se mai înțeleagă între ei Si: învrăjbitor.

DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător.

DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător.

DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină.

dezbinătór (rar) adj. m., pl. dezbinătóri; f. sg. și pl. dezbinătoáre

dezbinătór adj. m., pl. dezbinătóri; f. sg. și pl. dezbinătoáre

DEZBINĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care dezbină; în stare să dezbine. /a dezbina + suf. ~ător