denotatív, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~i, ~e / E: fr dénotatif] 1 (D. sensul cuvintelor) Corespunzător denotației (2) cf precis, comun, obișnuit. 2 (D. stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații.

DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif.

DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif.

*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve

denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. sg. denotatívă, pl. denotatíve

DENOTATÍV, -Ă adj. Sens denotativ = sensul obișnuit al unui cuvânt. ♦ (Despre limbaj) Direct, obișnuit, precis, banal. [< fr. dénotatif].

DENOTATÍV, -Ă adj. (despre sensul cuvintelor) corespunzător denotației; obișnuit, precis. ◊ (despre stil) neutru, obiectiv, lipsit de conotații. (< fr. dénotatif)

DENOTATÍV ~ă (~i, ~e) Care este lipsit de conotații; obișnuit; obiectiv. Stil ~. /<fr. dénotatif

DENOTATÍV, -Ă adj. (< fr. dénotatif): în sintagmele limbaj denotativ și sens denotativ (v.).