Dicționare ale limbii române

2 intrări

24 definiții pentru denigrare

denigra vt [At: HELIADE, O. II, 84 / V: ~negrí / Pzi: ~réz / E: fr dénigrer, lat denigrare] (C.i. oameni sau, pex, calități, manifestări, realizări ale acestora) A vorbi de rău, a pune cu rea-credință într-o lumină defavorabilă Si: a calomnia, a defăima, a discredita, a ponegri.
denigráre sf [At: GHEȚIE, R. M. / V: (înv) ~negríre / Pl: ~rắri / E: denigra] Vorbire de rău, punere cu rea-credință într-o lumină defavorabilă a oamenilor sau, pex, a calităților, manifestărilor, realizărilor etc. acestora Si: calomniere, defăimare, denigrat1, discreditare, ponegrire.
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare.
DENIGRÁRE, denigrări, s. f. Acțiunea de a denigra și rezultatul ei; ponegrire, defăimare, discreditare. – V. denigra.
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare.
DENIGRÁRE, denigrări, s. f. Acțiunea de a denigra și rezultatul ei; ponegrire, defăimare, discreditare. – V. denigra.
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. Nu pot admite să fim denigrați pe nedrept. REBREANU, R. I 222. Acei care la rîndul lor ar voi să-i înlocuiască au să-i atace pentru toate cîte vor face, precum și pentru cele ce nu vor face, au să-i denigreze, să-i calomnieze. GHICA, S. 198.
DENIGRÁRE, denigrări, s. f. (Franțuzism) Faptul de a denigra; ponegrire, defăimare, discreditare.
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigráre (-ni-gra-) s. f., g.-d. art. denigrắrii; pl. denigrắri
denigrá vb. (sil. -gra), ind. prez. 1 sg. denigréz, 3 sg. și pl. denigreáză
denigráre s. f. (sil. -gra-), g.-d. art. denigrării; pl. denigrări
DENIGRÁ vb. v. calomnia.
DENIGRÁRE s. v. calomniere.
A denigra ≠ a elogia, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a proslăvi, a slăvi
Denigrare ≠ glorificare
DENIGRÁ vb. I. tr. A ponegri, a defăima. [< fr. dénigrer, it., lat. denigrare].
DENIGRÁRE s.f. Acțiunea de a denigra și rezultatul ei; defăimare; discreditare. [< denigra].
DENIGRÁ vb. tr. a ponegri, a defăima, a discredita. (< fr. dénigrer, lat. denigrare)
A DENIGRÁ ~éz tranz. (persoane) A vorbi de rău; a huli; a ponegri; a ponosi; a blama; a defăima; a cleveti; a calomnia; a bârfi. /<fr. dénigrer, lat. denigrare
denigrà v. a înnegri cuiva reputațiunea.
*denigréz v. tr. (lat. dénigro, -áre, d. nĭger, negru; f. dénigrer). Defaĭm, ponegresc.
DENIGRA vb. a (se) bîrfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) defăima, a (se) discredita, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. fig.) a (se) încondeia, (pop. fig.) a (se) înnegri. (Îl ~ pe nedrept.)
DENIGRARE s. bîrfă, bîrfeală, bîrfire, bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigorie, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, innegrire. (Nu te pleca la ~ lor; o ~ ordinară.)

Denigrare dex online | sinonim

Denigrare definitie

Intrare: denigra
denigra verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -gra
Intrare: denigrare
denigrare substantiv feminin
  • silabisire: -gra-