damna vt [At: PROT. – POP., N. D. / Pzi: ~nez / E: fr damner] (Liv; în mitologia greco-latină și în creștinism) 1 A condamna pe cineva la chinurile infernului. 2 (Pgn) A condamna. 3 A blestema.

dámnă sf vz daună

DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damná vb., ind. prez. 1 sg. damnéz, 3 sg. și pl. damneáză

DAMNÁ vb. I. tr. (Liv.) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. [< fr. damner, cf. lat. damnare].

DAMNÁ vb. tr. 1. a condamna la chinurile infernului. 2. a blestema, a reproba. (< fr. damner, lat. damnare)

A DAMNÁ ~éz tranz. 1) ist. rel. A condamna la chinurile infernului. 2) A supune unui blestem; a blestema. /<fr. damner, lat. damnare

*damnéz v. tr. (lat. damnare. V. condamn, daună). Condamn la muncile iaduluĭ. Damnez o carte, opresc citire eĭ.