cătărămúță sf [At: LB / Pl: ~țe / E: cataramă + -uță] 1-8 (Șhp) Cataramă (1-2) (mică).

CĂTĂRĂMÚȚĂ, cătărămuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui cataramă. – Cataramă + suf. -uță.

CĂTĂRĂMÚȚĂ, cătărămuțe, s. f. Diminutiv al lui cataramă. – Cataramă + suf. -uță.

CĂTĂRĂMÚȚĂ, cătărămuțe, s. f. Diminutiv al lui cataramă.

cătărămúță (rar) s. f., g.-d. art. cătărămúței; pl. cătărămúțe

cătărămúță s. f., g.-d. art. cătărămúței; pl. cătărămúțe