cărăúi2, ~ie a [At: GORJAN, H. I, 105/26 / V: ~rúi, ~ie / Pl: ~, -ie / E: ns cf cărare] (înv) 1 Beat. 2 Smintit.

cărăuí1 vtr [At: DA / V: ~ăruí / Pzi: ~ésc / E: cărăui2] 1-2 A (se) îmbăta.

chearaúd, ~ă a [At: PAMFILE, ap. DA ms / V: ~rhúz / Pl: ~úzi, ~úde / E: ns cf cărui] (Mol) 1 Năuc. 2 Cherchelit.

cărăúi, -ie, cărăúi, adj. (pop.) 1. amețit de băutură, afumat, cherchelit. 2. candriu, smintit.

cărăúĭ, -úĭe, V. chearaud.

chearaúd (ea dift.) și cherăúd, -ă adj. Mold. sud. Tehuĭ, nauc, zăpăcit, cherchelit. – În vest cărăúĭ. La Pușcaru (reprodus de Dic. 207) cărúĭ (cp. gr. karón, amețit. Dic.). Și cheaúr și cheaún. În Olt. ceaur (NPl. Ceaur, 147).

tehúĭ, tihúĭ și căhúĭ, -úĭe adj., pl. m. și f. uĭ (cp. cu ung. tahonja, trîndav, și cu rom. haĭhuĭ). Est. Zăpăcit, năuc, nebun. – În Trans. terhuĭ și năhuĭ, în Suc. și Bucov. tăhuĭ. Forma căhuĭ în Nț. (rev. I. Crg. 2, 277) și’n sudu Mold. În Cov. și cheahuĭ (ea dift.), în Munt. cărăúĭ. V. și zblehuĭat.