culmina vi [At: DICȚ. / Pzi: 3 ~nează / E: fr culminer] 1 (Ast; d. aștri) A atinge punctul cel mai înalt pe bolta cerească. 2 (Fig) A atinge stadiul extrem al unei situații.

culmină sf vz culmine

CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare.

CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare.

CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. Măreția luptelor desfășurate de proletariatul romîn în anii 1929-1933, lupte care au culminat cu marile acțiuni revoluționare din ianuarie-februarie 1933, au-dovedit încă o dată că numai clasa muncitoare condusă de partidul ei de avangardă este în stare să mobilizeze întregul popor muncitor la lupta împotriva exploatării. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 55.

culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză

culminá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. culmineáză

CULMINÁ vb. I. intr. (Despre un astru) A trece la meridian, a atinge cea mai mare înălțime în drumul său pe bolta cerească. ♦ (Fig.) A atinge cea mai mare înălțime, cel mai înalt stadiu; a ajunge, a fi la apogeu. [< fr. culminer, cf. it., lat.bis. culminare].

CULMINÁ vb. intr. (despre aștri) a atinge punctul de culminație. ◊ (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu. (< fr. culminer, lat. culminare)

A CULMINÁ pers. 3 ~eáză intranz. 1) (despre aștri) A ajunge la apogeu. 2) fig. A ajunge la culme; a atinge punctul culminant. <lat. coulminare, fr. culminer

culminà v. a atinge punctul culminant, vorbind de un astru.

*culminéz v. intr. (fr. culminer, d. lat. culmen, cúlminis, culme. Lat. culminare, înseamnă „a rîdica”). Astr. Mă aflu în punctu cel maĭ înalt. Fig. Obrăznicia luĭ culminează.