croncăi vi [At: CANTEMIR, I. I. I, 103 / Pzi: ~esc / E: cronc1] A croncăni (1).

croncăire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: croncăi] Croncănit.

croncănire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: croncăni] Croncănit.

CRONCĂÍ vb. IV v. croncăni.

CRONCĂÍRE s. f. v. croncănire.

CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.

CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s. f.] – V. croncăni.

CRONCĂÍ vb. IV v. croncăni.

CRONCĂÍRE s. f. v. croncănire.

CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s. f.] – V. croncăni.

CRONCĂÍ vb. IV v. croncăni.

CRONCĂÍRE s. f. v. croncănire.

CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Croncănit. – Variantă: croncăíre (SADOVEANU, B. 90) s. f.

croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri

croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri

CRONCĂNÍRE s. v. croncănit.

CRONCĂNIRE s. croncănit, croncănitură.