crivac2 s [At: BRĂESCU, M. 77 / Pl: ~ace și (pbl) ~aci / E: srb krivak] (Reg) Creițar.

crivac1 sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~ace / E: bg, ucr кpивaк] 1 (Ban) Cârjă. 2 (Ban) Ciomag. 3 (Reg) Fiecare din lemnele care fixează piatra zăcătoare a morii. 4 (Reg) Parte a luntrei. 5 (Reg) Lemnul scheletului transversal al luntrei. 6 (Reg) Chinga unei luntre. 7 (Reg) Coastele luntrei. 8 (Reg) Manivelă (la tocilă). 9 (Reg; pex) Bară cu mânere la capete, pentru scosul apei din puț. 10 (Reg) Scripete. 11 (Reg) Macara.

CRIVÁC, crivace, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcațiuni de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcațiunii. – Et. nec.

CRIVÁC, crivacuri, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcații de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcației. – Et. nec.[1]

crivác (instalație) s. n., pl. criváce

crivác (tehn.) s. n., pl. criváce

CRIVÁC s. mariaș, (înv.) greșlă. (Moneda austro-ungară numită ~.)

CRIVÁC s. (TEHN.) 1. chingă, cocârlă, (reg.) carboș, cârjă, coastă, cujbă, gânj. (~ la luntre.) 2. (reg.) punți (pl.). (~ la piatra zăcătoare a morii.)

CRIVÁC s. v. bâtă, ciomag, măciucă.

crivác (-ce), s. n. – 1. Bîtă, ciomag. – 2. Fiecare din parii care formează cadrul pietrei fixe a morii de grîu. – 3. Bîrnă care întărește scheletul unor luntre. – 4. Scripete, troliu. Bg., rut. krivak „lemn strîmb” (Cihac, II, 84). Cf. crivală, crivină.

crivac n. 1. vârtej de ridicat greutăți (la ocne); 2. lemn ce ține piatra zăcătoare a morii. [Rut. KRIVAK, bucata de lemn încovoiată].

crivác n., pl. e (bg. krivák, băț curb, d. kriv, curb. V. crivină). Coastă (lemn curb) la luntre (V. cocîrlă). Niște lemne care țin peatra fixă a moriĭ. Vîrtej de rîdicat greutățĭ la ocne. Pe la 1700, o monetă egală cu măriașu (sîrb. krivak). – Și grivac (Dobr.) și scrivac (Cov.). V. cușaclîc.

CRIVAC s. mariaș, (înv.) greșlă. (Moneda austro-ungară numită ~.)

crivac s. v. BÎTĂ. CIOMAG. MĂCIUCĂ.

CRIVAC s. (TEHN.) 1. chingă, cocîrlă, (reg.) carboș, cîrjă, coastă, cujbă, gînj. (~ la luntre.) 2. (reg.) punți (pi.). (~ la piatra zăcătoare a morii.)