copăíță sf [At: PANN, P. V. II, 137/20 / P: ~pă-i~ / Pl: ~țe / E: copaie + -iță] (Reg) 1-8 (Șhp) Copaie (1-4) (mică).

COPĂÍȚĂ, copăițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui copaie. – Copaie + suf. -iță.

COPĂÍȚĂ, copăițe, s. f. Diminutiv al lui copaie. – Copaie + suf. -iță.

COPĂÍȚĂ, copăițe, s. f. Diminutiv al lui copaie; covățică. În iarbă, la un loc bătătorit într-adins, o copăiță, și în copăiță, un copilaș. CARAGIALE, O. III 102.

copăíță (reg.) s. f., g.-d. art. copăíței; pl. copăíțe

copăíță s. f., g.-d. art. copăíței; pl. copăíțe

COPĂÍȚĂ s. albioară, albiuță, covățică, (pop.) covățea. (~ pentru frământat aluatul.)

COPĂÍȚĂ s. v. teică.

copăiță f. teica morii.

copăíță f., pl. e. Copaĭe mică.

COPĂIȚĂ s. albioară, albiuță, covățică, (pop.) covățea. (~ pentru frămîntat aluatul.)

copăiță s. v. TEICĂ.