cóntăș sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 203/32 / V: ~teș, ~toș, ~tuș / Pl: ~e / E: pn kontusz] 1 Haină bărbătească, lungă și îmblănită, purtată pe deasupra de domni și de boieri. 2 (Îc) ~-bos Haină luxoasă purtată de domni la ceremonii. 3 (Mol; Buc) Haină bărbătească, de obicei îmblănită, scurtă până la brâu, purtată de țărani. 4 Broboadă purtată de femei pe spate.

cóntuș sn vz contăș

CÓNTĂȘ, contășe, s. n. 1. Haină lungă și îmblănită, purtată în trecut de boieri. 2. (Reg.) Scurteică îmblănită pe care o poartă țăranii, prin Bucovina și prin Moldova. [Var.; cóntoș, cóntuș s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontoș.

CÓNTOȘ s. n. v. contăș.

CÓNTUȘ s. n. v. contăș.

CÓNTĂȘ, contășe, s. n. 1. Haină luxoasă, lungă, purtată în trecut de boieri. 2. (Reg.) Haină bărbătească, de obicei îmblănită (scurtă până la brâu), pe care o poartă țăranii, prin Bucovina și prin Moldova. [Var.: cóntoș, cóntuș s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontoș.

CÓNTOȘ s. n. v. contăș.

CÓNTUȘ s. n. v. contăș.

CÓNTĂȘ, contășe, s. n. (Mold.) Haină bărbătească, de obicei îmblănită, mai adesea scurtă pînă la brîu, pe care o poartă în unele regiuni țăranii; (în trecut) haină luxoasă, lungă, purtată de boieri. După șoaptele acestea pripite, oșteanul se înveli bine în contăș și puse mîna pe ușă. SADOVEANU, O. I 143. Ion însă, împiedicat cu picioarele în mînicile contășului, căzuse alivanta la pămînt. CREANGĂ, A. 111. Moș Neculcea... cu straie de șiac călugăresc și cu un contăș blănii. CONTEMPORANUL, VI 98. Vulpea a ieșit de contăș foarte bună. DONICI, F. 39. – Variante: cóntoș (ODOBESCU, S. A. 113, GHICA, S. A. 37), cóntuș (NEGRUZZI, S. I 133) s. n.

CÓNTOȘ s. n. v. contăș.

CÓNTUȘ s. n. v. contăș.

cóntăș (înv., reg.) s. n., pl. cóntășe

cóntăș s. n., pl. cóntășe

CÓNTĂȘ s. v. dulamă, suman.

CÓNTĂȘ ~e n. înv. 1) Haină lungă de iarnă, îmblănită cu piei scumpe, purtată în trecut de boieri. 2) Haină bărbătească scurtă, de obicei îmblănită, purtată în trecut de țărani. /<bulg. kontos, pol. kontusz

conteș (contoș) n. 1. odinioară, manta lungă și îmblănită: conteșul cel de postav alb, blănit cu samur, al beizadelii FIL.; 2. azi, haină țărănească lungă și largă, brodată și îmblănită cu piei de vulpe, purtată la zile mari. [Pol. KONTUSZ].

contoș n. V. conteș.

cóntăș, V. contuș.

cóntoș, V. contuș.

*cóntuș n., pl. e (pol. kontusz, kuntusz, rut. kóntuš, kúntuš, ung. köntös, kantus, turc. bg. kontóš, poate d. vgr. [d. pers.] kándys, un fel de manta persică. V. cotoșman). Vechĭ. Un fel de manta boĭerească blănită. Azĭ. Mold. Un fel de manta pe care o poartă țăraniĭ bogațĭ. – În Mold. sud și cónteș (pînă pin sec. 19), un fel de malotea femeĭască purtată pe umerĭ și care avea niște mînicĭ lungĭ neîntrebuințate. – Și cóntoș, cóntăș (ca ratuș, -eș, -oș și ĭuruș, -eș). V. contoman, dulamă și cortel).

contăș s. v. DULAMĂ. SUMAN.

CONTĂȘ subst. (haină). 1. – (BCI 1, VII 68); mold. (Sd V 40, XI 76 XXII 353-7; Băl III); Contăș cu fii „numiți Totoescul, evident după moșia Totoești” (RI XIV 156); Contășul Ursul (Tec I). 2. Contaș (Sd IV; Isp III1; RI VI 77). 3. Contășel, Șt., mold., act. 4. Contiș (Sd XI 51); Contîș, log. al III-lea mold. (RI X 119).