contráct sn [At: ȘINCAI, HR. 132/8 / V: condrát, ~condráct, ~át / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr contrat, lat contractus] 1 Acord încheiat ca urmare a înțelegerii intervenite între două persoane fizice sau juridice, pentru crearea, modificarea sau stingerea unor drepturi și obligații în relațiile dintre ele Si: convenție, (înv) contractus. 2 (Ccr) Act scris ce consemnează acest acord Si: convenție. 3 (Îs) ~ de muncă Convenție încheiată de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze, în favoarea celui din urmă, o anumită muncă în schimbul unui salariu. 4 (Îs) ~ colectiv de muncă Convenție scrisă încheiată de instituție sau de o întreprindere cu propriii săi muncitori și funcționari, reprezentați de comitetul sindical. 5 (Îs) ~ social Teorie socială potrivit căreia statul ar fi apărut ca urmare a unei convenții prin care oamenii renunțau de bunăvoie la drepturile lor naturale în folosul unui organ suprem ce se obliga să le apere viața și proprietatea.

contractá [At: CARAGIALE, M. 82 / Pzi: ~téz / E: fr contracter, lat contractare] 1 vt A încheia un contract. 2 vt A lua asupra sa o obligație sau o îndatorire. 3 vt (Îe) A ~ o datorie A se împrumuta. 4 vt (Îe) A ~ o căsătorie A se căsători. 5 vt (Frm) A lua de la cineva un obicei rău. 6 vt (D. un sentiment) A se naște. 7 vt (Șîe) A ~ o boală A se molipsi. 8-9 vtr A (se) strânge. 10 vr (D. corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic Si: a contrage (2).

CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi și obligații; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊ Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. ◊ (Fil.) Contract social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși, între indivizi și suveran, între individ și comunitate. – Din fr. contrat, lat. contractus.

CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat, ca urmare a înțelegerii intervenite între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), pentru crearea, modificarea sau stingerea unor drepturi și obligații în relațiile dintre ele; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊ Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. – Din fr. contrat, lat. contractus.

CONTRÁCT, contracte, s. n. Convenție, de obicei scrisă, încheiată între două părți cu scopul de a stabili ansamblul de obligații reciproce ale acestora, valabile într-un termen limitat. Oricine deține un imobil fără contract de închiriere sau fără chirie, va plăti, în contul chiriei, impozitul prevăzut. B. O. 1953. 2. Facem contract... se aliază două puteri... voi ne dați brazdă mai adîncă-noi vă vom da pine mai multă și mai bună. CAMILAR, TEM. 293. Domnu Iorgu Vasiliu trimite după Bogza și Cuțui, ca să vie să facă contract pentru brînză. SADOVEANU, B. 221. ◊ Contract de muncă = înțelegere scrisă sau verbală, potrivii căreia un angajat se obligă să presteze o anumită muncă, în schimbul unei remunerații. Dreptul de organizare al muncitorilor fusese desființat. Contractul de muncă-anulat. PAS, Z. IV 170. Contract colectiv (de muncă) = convenție scrisă, încheiată de o instituție sau o întreprindere cu muncitorii și funcționarii respectivi, reprezentați prin comitetul sindical. Contractul colectiv este o puternică armă mobilizatoare și organizatoare a muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor și funcționarilor în lupta pentru îndeplinirea și depășirea planului de stat. REZ. HOT. I 203. Contractul colectiv, care îmbină interesele statului privind dezvoltarea economiei socialiste cu apărarea intereselor și cu grija pentru ridicarea continuă a nivelului de trai al celor ce muncesc, se dovedește a fi, an de an, un factor tot mai puternic de antrenare a muncitorilor și tehnicienilor în lupta pentru plan, pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și de trai. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2707. Contract bilateral v. bilateral.

CONTRACTÁ2, pers. 3 contráctă, vb. I. Refl. 1. (Despre mușchi, p. ext. despre organe și corpul omenesc) A se strînge, a se micșora; a se zgîrci. Mușchii brațului se contractă. ◊ Tranz. Pe față i se citește... o senzație de dezgust care-i contractă tot corpul. CAMIL PETRESCU, T. II 575. 2. (Despre metale) A-și micșora dimensiunile (sub acțiunea frigului). Șinele drumului de fier se contractă în timpul iernii. – Prez. ind. pers. 3 și: contractează (HOGAȘ, H. 90).

contráct s. n., pl. contrácte

*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ

contractá1 (a ~) (a încheia un contract, a-și asuma, a se molipsi) vb., ind. prez. 3 contracteáză

contractá2 (a ~) (a micșora, a strânge) vb., ind. prez. 3 contráctă

contráct s. n., pl. contrácte

contractá vb., ind. prez. 1 sg. contractéz, 3 sg. și pl. (încheie un contract, își asumă, se molipsește) contracteáză, (se strâng(e), se micșorează) contráctă

CONTRÁCT s. 1. v. înțelegere. 2. (JUR.) convenție, (înv. și reg.) zdelcă. (~ de vânzare-cumpărare.)

CONTRACTÁ vb. 1. (JUR.) a încheia. (~ o căsătorie.) 2. (MED.) a căpăta, a face, a lua, (pop.) a prinde. (A ~ o gripă.) 3. (FIZ.) (rar) a se contrage. (Metalul se ~ la rece.) 4. (FIZIOL.) a (se) retracta, a (se) strânge, a (se) zgârci. (Un țesut care se ~.) 5. v. chirci. 6. v. crispa.

A (se) contracta ≠ a (se) dilata

A se contracta ≠ a se dilata

CONTRÁCT s.n. 1. Convenție (scrisă) prin care două sau mai multe părți se obligă reciproc la ceva. ◊ Contract de muncă = înțelegere potrivit căreia cineva se obligă să presteze o anumită muncă în schimbul unei retribuții; contract colectiv (de muncă) = convenție scrisă încheiată de o instituție sau de o întreprindere cu muncitorii și funcționarii repectivi, reprezentați prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealistă potrivit căreia statul ar fi apărut ca urmare a unei convenții prin care oamenii renunțau de bunăvoie la drepturile lor „naturale” în folosul unui organ suprem, care se obliga să le apere viața, securitatea și proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].

CONTRACTÁ1 vb. I. tr. 1. A încheia un contract, o convenție juridică. 2. A lua asupră-și; a se îndatora la... ◊ A contracta o datorie = a se împrumuta. 3. A se îmbolnăvi de..., a lua (o boală). [< fr. contracter, cf. lat. contrahere, contractus].

CONTRACTÁ2 vb. I. 1. tr., refl. (Despre mușchi) A (se) strânge, a (se) zgârci. 2. refl. (Despre metale și alte materiale) A-și micșora dimensiunile. [P.i. 3 -tă. / < fr. contracter, cf. lat. contrahere, contractus – a strânge].

CONTRÁCT s. n. 1. convenție, înțelegere scrisă prin care două sau mai multe părți se obligă reciproc la ceva. ♦ ~ de muncă = contract potrivit căruia cineva se obligă să presteze o anumită muncă în schimbul unei retribuții; ~ colectiv de muncă = contract încheiat de o instituție sau întreprindere cu muncitorii și funcționații respectivi, reprezentați prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract între două întreprinderi prin care o parte se obligă să livreze anumite produse, să presteze un serviciu sau să execute o lucrare, iar cealaltă să plătească prețul mărfii sau al lucrării, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ŭlui social = teorie raționalistă potrivit căreia statul ar fi apărut ca urmare a unei convenții între oameni. 3. (bridge) număr de levate la care s-a angajat un jucător. (< lat. contractus, fr. contrat)

CONTRACTÁ vb. I. tr. 1. a încheia un contract. 2. a lua asupra sa o obligație. ♦ a ~ o datorie = a se împrumuta. 3. a se îmbolnăvi de... II. tr., refl. (despre mușchi) a (se) strânge, a (se) zgârci. II. refl. (despre corpuri) a-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. (< fr. contracter, lat. contrahere)

contráct (contrácte), s. n. – Acord încheiat între două sau mai multe persoane. Lat. contractus (sec. XVIII), sau din fr. contrat, cu influența lui act. – Der. contractual, adj., din fr.; contracta, vb. din fr. contracter; contractant, s. m., din fr.; contracciu, s. m. (concesionar), probabil prin intermediul tc. kontrato, cu suf. -çi; contractil, adj. (contractabil); contracțiune, s. f. (contractare); contractură, s. f. (contractare).

CONTRÁCT ~e n. 1) Acord stabilit între două persoane sau între două grupuri sociale; convenție. 2) Tratat internațional cu caracter bilateral sau multilateral; convenție. /<fr. contract, lat. contractus

A CONTRACTÁ3 contráct tranz. A face să se contracte. /<fr. contracter, lat. contractare

A SE CONTRACTÁ se contráctă intranz. (despre corpuri) A-și reduce dimensiunile sau volumul sub acțiunea unor factori fizici sau chimici. Mușchii se contractă. /<fr. contracter, lat. contractare

contract n. 1. convențiune între două sau mai multe persoane; 2. actul scris ce constată această convențiune: contract de vânzare, de căsătorie.

*contráct n., pl. e (lat. contractus, fr. contrat). Învoĭală, convențiune. Hîrtia pe care e scrisă această învoĭală. Contract de căsătorie, convențiune care regulează raporturile de interes între soțĭ. – Pop. condrat (ngr. kondráton, scris kontr-, d. it. contratto).

CONTRACT s. 1. acord, aranjament, combinație, convenție, înțelegere, învoială, învoire, legămînt, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~.) 2. (JUR.) convenție, (înv. și reg.) zdelcă. (~ de vînzare-cumpărare.)

CONTRACTA vb. 1. (JUR.) a încheia. (~ o căsătorie.) 2. a căpăta, a face, a lua, (pop.) a prinde. (A ~ o gripă.) 3. (FIZ.) (rar) a se contrage. (Metalul se ~.) 4. a (se) retracta, a (se) strînge, a (se) zgîrci. (Un țesut care se ~.) 5. a se chirci, a se ghemui, a se închirci, a se strînge, a se zgîrci, (pop.) a se ciuciuli, a se stîrci, (reg.) a se timbuși, (Olt., Ban. și Transilv.) a se zguli. (Se ~ de durere.) 6. a (se) crispa, a (se) încleșta, a (se) zgîrci. (Fața i se ~; furia îi ~ fața.)

contráct-angajamént s. n. Contract cu funcție de angajament ◊ „Extinderea acordului global pe bază de contract-angajament; executarea de îmbrăcăminți asfaltice ușoare la 15 km de drumuri peste prevederile de plan.” R.l. 26 I 71 p. 5 (din contract + angajament)

CONTRÁCT (< germ., lat.) s. n. 1. (Dr.) Acord de voință între două sau mai multe persoane fizice sau juridice în scopul de a da naștere unor drepturi și obligații ori de a le transmite sau stinge; convenție. ◊ C. de muncă = c. încheiat de o persoană fizică cu o lată persoană fizică sau juridică prin care cea dintîi se obligă să presteze celei din urmă o anumită muncă muncă în schimbul unui salariu. ◊ C. economic = c. încheiat între două întreprinderi avînd ca obiect furnizarea de produse, executarea de lucrări sau prestarea de servicii. ◊ C. de autor = c. prin care un autor se obligă față de o instituție specializată în valorificarea dreptului de autor să cedeze, contra cost, drepturile de proprietate intelectuală în anumite condiții și pentru o perioadă limitată în timp. ◊ C. de căsătorie = act juridic al căsătoriei prin care se stabilesc, pe cale de tranzacție, raporturile patrimoniale dintre soți. 2. (FILOZ.) C. social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși (Hobbes), între indivizi și și suveran (Locke), între fiecare individ și comunitate (Rousseau) și care constituie fundamentul ordinii civile.