Dicționare ale limbii române

2 intrări

28 definiții pentru contopire

contopí vtr [At: ODOBESCU S. I, 350 / Pzi: ~pésc / E: con1 + topi după ger Zusammenschmelzen] 1-2 A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot Si: a fuziona. 3-4 A (se) uni strâns. 5-6 A (se) împreuna.
contopíre sf [At: VLAHUȚĂ, D. 144 / Pl: ~ri / E: contopi] 1 Fuziune. 2 Unire. 3 împreunare.
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen).
CONTOPÍRE, contopiri, s. f. Acțiunea de a (se) contopi și rezultatul ei; fuziune. – V. contopi.
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen).
CONTOPÍRE, contopiri, s. f. Acțiunea de a (se) contopi și rezultatul ei; fuziune. – V. contopi.
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «cu ») A se amesteca cu ceva, formînd un singur tot; a se uni strîns, a se lega împreună, a se împreuna. Ninsoarea de sus a început a se contopi cu tălăzuirile de jos, clădind troiene peste calea ferată. C. PETRESCU, A. 274. ◊ Fig. Mișcarea democrată internațională a femeilor se contopește tot mai mult cu măreața luptă generală a popoarelor pentru pace. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2675. Într-un ceas s-au contopit două destine! GALACTION, O. I 183. În Lara, un amestec misterios domnește, Și binele cu răul în el se contopește. MACEDONSKI, O. I 265. [Lenau] se contopește întotdeauna cu ceea ce vede în natură, dar nu găsește în ea pricină de liniște. IONESCU-RION, C. 90.
CONTOPÍRE, contopiri, s. f. Acțiunea de a se contopi și rezultatul ei; fuziune.
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopíre s. f., g.-d. art. contopírii; pl. contopíri
contopí vb. → topi
contopíre s. f., g.-d. art. contopírii; pl. contopíri
CONTOPÍ vb. 1. v. fuziona. 2. a se confunda. (Interesele lor se ~.)
CONTOPÍRE s. 1. v. fuzionare. 2. confundare. (~ intereselor noastre.)
CONTOPÍ vb. IV. refl. A se amesteca cu ceva, formând un tot; a se uni strâns. [< con- + topi, după lat. confundere, fr. confondre].
CONTOPÍRE s.f. Acțiunea de a se contopi și rezultatul ei. [< contopi].
CONTOPÍ vb. tre., refl. a (se) amesteca cu ceva, formând un tot. (după fr. confondre)
contopí (-pésc, -ít), vb. – A amesteca formînd un singur tot, a uni, a împreuna, a amalgama. Format ca fr. confondre, de la vb. a topi, echivalent al lui fondre. Apare începînd din 1860-70 (Odobescu, Hasdeu).
A CONTOPÍ ~ésc tranz. A face să se contopească; a împreuna; a îmbina. /con- + a (se) topi
A SE CONTOPÍ mă ~ésc intranz. A se uni, formând un tot organic; a se împreuna; a se îmbina; a se confunda. /con- + a (se) topi
contopì v. 1. a topi la un loc cu altceva; 2. fig. a uni strâns. [Neologism modelat după lat. confundere].
contopire f. lucrarea de a contopi (la propriu și figurat), fuziune.
*contopésc v. tr. (con- și topesc). Topesc la un loc, fac fuziune. Fig. În poporu englez îs contopițĭ Normanziĭ cu Saxoniĭ și cu alte popoare.
*contopíre f. Fuziune la un loc.
CONTOPI vb. 1. a fuziona, a se uni. (Două partide care se ~.) 2. a se confunda. (Interesele lor se ~.)
CONTOPIRE s. 1. fuzionare, fuziune, unire. (~ unor organizații.) 2. confundare. (~ intereselor noastre.)
CONTOPÍRE s. f. (< contopi < con, cf. fr. co(n) < lat. cum + topi < v. sl. topiti): unire strânsă, lipire (v. și aglutináre). ◊ compunere prin ~: v. compunere.
contopi, contopesc v. t. (deț.) 1. a consuma alimente în grabă. 2. a fuma o țigară în grabă.

Contopire dex online | sinonim

Contopire definitie

Intrare: contopi
contopi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: contopire
contopire substantiv feminin