cont2 sn [At: EMINESCU, N. 80 / V: (înv; după fr) compt, cónta, (înv; după it) conto / Pl: ~uri/ E: fr compte, it conto, cf ger Konto] 1 Socoteală scrisă alcătuită din două părți, debit și credit, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. 2 Evidență a acestor operații. 3 (Lpl; îs) Curte de ~uri Instituție superioară de stat însărcinată cu controlul și verificarea cheltuielilor publice. 4 (Îe) A trece Ia (sau în) ~ A înscrie o notă de plată la rubrica datoriilor cuiva. 5 (Îe) A cere (cuiva) ~ A trage pe cineva la răspundere pentru cele spuse sau făcute. 6 (Îe) A da (cuiva) ~ A da cuiva lămuriri asupra faptelor sau socotelilor sale Si: a justifica. 7 (Fig) Seamă. 8 (Îe) A ține ~ (de ceva) A lua ceva în considerare. 9 (îe) Pe ~ propriu Pe propria răspundere. 10 (Îae) Independent. 11 (Îe) În ~ul (cuiva sau a ceva) Pentru cineva sau ceva. 12 (Fig; în poezia populară; lpl) Complicație. 13 Notă de plată. 14 (Îe) A vinde sau a cumpăra pe ~ A vinde sau a cumpăra pe credit, pe datorie. conț2 sn [At: (a. 1819) URICARIUL VII, 80/16 / Pl: ~i E: conți] (Îvp) Consul (3). conț1 sn [At: NOVACOVICIU, C. B. 6 / Pl: ~uri / E: mg konc] 1 (Trs; Mol) Bucată. 2 (Reg) Halcă. 3 (Fig) Os. 4 (Înv) Teanc de 24 de coli de hârtie. CONT, conturi,
s. n. 1. Instrument fundamental de stocare a datelor contabile, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit mijloc economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Cont bancar = cont deschis la o bancă pe numele unui client. ♦ Evidența acestor operații.
2. (În
expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a trage (pe cineva) la răspundere pentru cele spuse sau făcute. A da (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din
fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto. CONȚ, conțuri,
s. n. (
Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din
magh. konc. CONT, conturi,
s. n. 1. Socoteală scrisă alcătuită din două părți (debit și credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Evidența acestor operații.
2. (În
expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din
fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto. CONȚ, conțuri,
s. n. (
Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din
magh. konc. CONT, conturi,
s. n. 1. Fiecare dintre,diviziunile operațiilor contabile dintr-o întreprindere, constînd în înregistrarea existenței și mișcărilor unui mijloc economic (materiale, numerar etc.), ale unui proces economic (de producție, de desfacere etc.) sau ale unei surse economice (finanțare, creditori etc.) pe o perioadă determinată. ♦ Evidența acestor operații, ținută într-o formă regulată (pe fișe sau în registre). întreprinderile de stat varsă beneficiile la conturi speciale la Banca R.P.R. Cont curent
v. curent. Cont de economii = evidență de valoarea economiilor realizate în regimul socialist de un muncitor într-o anumită perioadă. Conturile de economii contribuie la educarea comunistă a oamenilor muncii. ▭ Extras de cont
v. extras. 2. (În
expr.)
A trece la (sau
în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor.
A cere (cuiva)
cont = a trage (pe cineva) la răspundere, a cere socoteală. Vă cerem cont:...pentru Răpirea trudei noastre de milenii. TOMA, C. V. 222.
A da (cuiva)
cont =a da lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale, a da socoteală, a da seama, a se justifica. Nu mi-ai spus ce ocupație ți-ai găsit. – Ce te interesează pe tine? izbucnește Haralambie Oanță. Mă privește pe mine și n-am să-ți dau cont. SAHIA, N. 95.
A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare.
Pe cont propriu = pe răspundere personală, din inițiativă și executare proprie, în mod independent. Ia hotărîri pe cont propriu.
În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva), (în economia socialistă, în legătură cu depășirile de plan) Multe întreprinderi și-au luat angajamentul să dea produse în contul anului viitor.
CONȚ, conțuri,
s. n. (învechit) Grup de 24 de coli de hîrtie.
V. testea. Rogu-te, du-te... și cumpără un conț de hîrtie specială. CARAGIALE, O. VII 132. Mînjind o jumătate de conț pe toată ziua... scrie cum îi vine, fără să-și bată capul. NEGRUZZI, S. II 269.
conț (
înv.)
s. n.,
pl. cónțuri
CONT s. 1. (CONT.) partidă. (Mijloc economic înscris în ~.) 2. seamă, socoteală, (fig.) spate, spinare. (Câte nu i se puneau în ~!) CONT s.n.
1. Fiecare dintre diviziunile operațiilor contabile ale unei întreprinderi, constând în înregistrarea cheltuielilor și a veniturilor pe o anumită perioadă. ♦ Evidența acestor operații.
2. A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor; a ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare; pe cont propriu = pe proprie răspundere; independent. [< it. conto, germ. Konto, fr. compte].
CONT s. n. 1. operație contabilă cuprinzând cele două părți (debit și credit) care exprimă valoric (și cantitativ) existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp. ◊ evidența acestei operații. 2. a trece în ~ = a înscrie la rubrica datoriilor; a ține ~ (de ceva) = a lua în considerare; pe ~ propriu = pe proprie răspundere. (< it. conto, germ. Konto, fr. compte)
cont (cónturi), s. n. – Socoteală. –
Var. (
înv.) contă.
It. conto sau
germ. Konto, sau
fr. compte (
sec. XIX). –
Der. conta,
vb. (a socoti, a calcula); contabil,
s. m., din
fr. comptable; contabilitate,
s. f., din
fr. comptabilité; contuar (
var. comptuar,
înv. cantoră),
s. n., din
fr. comptoir,
var. prin intermediul
rus. kantora.
conț (-ți), s. n. –
1. Bucată, crîmpei, fragment. –
2. Teanc de cinci foi de hîrtie.
Mag. konc (Miklosich, Lexicon, 329; Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 120), din
sl. kǫsŭ.
CONT ~uri n. 1) Ansamblu de operații constând din debit și credit, care exprimă valoric existența și mișcarea unui mijloc sau proces economic într-o anumită perioadă de timp. ~ bugetar. ~ curent. ~ personal. 2) Registru care conține astfel de operații. * A glumi (sau a face spirite) pe ~ul cuiva a lua în râs pe cineva; a-și bate joc. A ține ~ de ceva a ține seama de ceva; a lua în considerație. A da cuiva ~ de ceva a da cuiva socoteală de ceva; a se îndreptăți. Pe ~ propriu din proprie inițiativă și pe răspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Listă în care este trecut prețul unei consumații într-un local public. 4) Sumă de bani depusă la o casă de economii de o persoană. /<fr. compte cont n.
1. socoteală: a face un cont;
cont curent, contabilitate între două persoane dintre care una primește și dă bani pentru cealaltă;
Curtea de conturi, instituită pentru a verifica conturile administrațiunilor Statului;
2. fig. raport amănunțit, seamă: a da cont de o misiune; a ținea cont de purtarea sa (=fr. compte).
conț n. Mold. testea: conț de hârtie. [Ung. KONC].
*cónsul m., pl. lĭ (lat. cónsul, cónsulis). Numele celor doĭ prezidențĭ aĭ vechiĭ republicĭ romane și aĭ celor treĭ prezidențĭ aĭ primeĭ republicĭ franceze de la anu VIII pînă la Imperiŭ (1799-1804). Astăzĭ, agent care, în străinătate, apăra supușii statuluĭ care l-a trimes. (E maĭ mic de cît ministru plenipotențiar). – Vulg.
conț. cont n., pl. urĭ (fr. compte, it. conto, d. lat. cómputus, cont, computare, a socoti la un loc. V.
acont, scont, deputat, imput). Socoteală, samă: a face contu cheltuĭelilor. Raport, samă: daŭ cont de însărcinarea mea. Pe cont, pe credit, pe datorie. Țin cont, ĭaŭ în samă, ĭaŭ act. Cont curent, contabilitate între doĭ inșĭ dintre care unu primește și dă banĭ p. cel-lalt. Înalta Curte de Conturĭ, așezămînt care verifică conturile administrațiunilor statuluĭ. – Fals
compt. În est pop.
pe conta mea (ta, luĭ), pe contu meŭ (tăŭ, luĭ), cu baniĭ meĭ (tăĭ, luĭ).
2) conț n., pl. urĭ (ung. konc, conț, d. vsl. konsŭ, bucată. V.
cotonog). Mold. Testea. Trans. Jiŭ. Bucată: un conț de plăcintă.
CONT s. 1. (CONT.) partidă. (Mijloc economic înscris în ~.) 2. seamă, socoteală, (fig.) spate, spinare. (Cîte nu i se puneau în ~!) CONȚ cf. subst. conț „testea, bucată de pîine”. 1. Conț ard. (Haț 53); – Mihail, neg. (Ț-Rom 145); -u (17 B II 5); -iu, Ion, ard. (An Com). 2. Conțea (17 B III 258); Conțescul, Pană, 1699 (Ard II 143); – Gr., log. (Sd XXI); – Vlad, log. (An C III 740) etc. Conțești s. 3. Cf. Conțagău, Colo neț (Isp III1 117). -CONT „baston, filament, flagel, cil”. ◊ gr. kontos „prăjină, băț” > fr. -conte, engl. id., germ. -kont > rom. -cont. a-și regla conturile (cu cineva)
expr. a pedepsi (pe cineva); a se răzbuna (pe cineva).