condescínde vi [At: V. ROM. iunie 1934, 94 / Pzi: ~cínd / E: fr condescendre] (Rar) 1 A consimți din politețe. 2 A ceda. 3 A cădea de acord în mod formal. 4 A catadicsi.

condescíndere sf [At: DN3 / Pl: ~ri / E: condescinde] (Rar) 1 Consimțire din politețe. 2 Cedare. 3 Cădere la un acord formal. 4 Catadicsire.

CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre.[1]

CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadicsi. – Din fr. condescendre.

condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns

condescínde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd; part. condescíns

CONDESCÍNDE vb. III. intr. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod superficial; a catadixi. [P.i. condescínd. / cf. fr. condescendre, lat. condescendere].

CONDESCÍNDERE s.f. Acțiunea de a condescinde. [< condescinde].

CONDESCÍNDE vb. intr. a consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod superficial; a catadicsi. (< fr. condescendre, lat. condescendere)

condescinde v. a consimți, a face ceva spre a fi plăcut altuia.

*condescínd, -íns, a -índe v. intr. (lat. condescéndere, d. con-, împreună, și descéndere, a descinde). Cedez dorințeĭ cuĭva cînd l-aș putea refuza.