complexiúne sf [At: NEGRUZZI, S. II, 157 / V: ~esi~, ~ecți~, ~écție / P: ~xi-u~ / Pl: ~ni / E: fr complexion] Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană.

COMPLEXIÚNE, complexiuni, s. f. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. complexion.

COMPLEXIÚNE, complexiuni, s. f. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. complexion.

complexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. complexiúnii; pl. complexiúni

complexiúne s. f. (sil. -xi-u-), g.-d. art. complexiúnii; pl. complexiúni

COMPLEXIÚNE s.f. 1. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. 2. Simplocă. [Var. complecție, complecțiune, complesiune s.f. / < fr. complexion, cf. lat. complexio – unire].

COMPLEXIÚNE s. f. 1. totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. ◊ (fig.) înfățișare, aspect. 2. simplocă. (< fr. complexion, lat. complexio)

COMPLEXIÚNE ~i f. rar Totalitate a trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. [Art. complexiunea; G.-D. complexiunii; Sil. -xi-u-] /<fr. complexion

complexi(un)e f. constituirea corpului: complexiune delicată.

*complexiúne f. (lat. compléxio, -ónis). Constituțiunea corpuluĭ. Caracter, temperament. V. cras 1.

complexiune (lat. complexio „reunire”), sin. simplocă.