20 definiții pentru clevetire
clevetí vt (a) [At: COD. VOR. 101/12 / V: ~vití, cliv~, clivití, ~vestí / Pzi: ~tésc / E: vsl клeвeтaти] (Pfm) 1 A calomnia. 2 (Imp; înv) A bombăni. 3 A bârfi. clevetire s/ [At: NECULCE, ap. LET. II, 348/34 / V: clefe~ / Pl: ~ri / E: cleveti] (Pfm) 1-2 Cleveteală (1-2). CLEVETÍ, clevetesc,
vb. IV.
Tranz. (
Pop. și
fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din
sl. klevetati. CLEVETÍRE, clevetiri,
s. f. (
Pop. și
fam.) Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; defăimare, calomniere, ponegrire. –
V. cleveti. CLEVETÍ, clevetesc,
vb. IV.
Tranz. (
Pop. și
fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din
sl. klevetati. CLEVETÍRE, clevetiri,
s. f. (
Pop. și
fam.) Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; defăimare, calomniere, ponegrire. –
V. cleveti. CLEVETÍ, clevetesc,
vb. IV.
Tranz. A răspîndi calomnii despre cineva, a critica cu intenția de a prezenta pe cineva într-o lumină defavorabilă, a vorbi pe cineva de rău; a defăima, a bîrfi, a ponegri. Ea cu limba ascuțită clevetește-ntreaga fire. EMINESCU, O. IV 222. Voi de ciudă, voi de ură Stați cobind acum sub șură, Clevetind cu pizmuire A porumbilor iubire. ALECSANDRI, P. I 207.
CLEVETIRE, clevetiri,
s. f. Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; bîrfire, ponegrire, calomniere. Bumbacul ce li astupă auzul îi ferește de curente, de clevetiri și de vorbe rele. ANGHEL, PR. 35. Îi venea... să plece la Cosma și să-i ceară iertare, numai ca satul să rămîie de rușine cu clevetirile sale. SLAVICI, N. I 115. Atunci ceilalți s-au vorbit între dînșii să deie jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225. – Variantă:
clefetíre (MACEDONSKI, O. II 224)
s. f. clevetí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. clevetésc,
imperf. 3
sg. cleveteá;
conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetíre (
pop.,
fam.)
s. f.,
g.-d. art. clevetírii;
pl. clevetíri
clevetí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 sg. și pl. cleveteáscă clevetíre s. f., g.-d. art. clevetírii; pl. clevetíri CLEVETÍRE s. v. calomniere. A CLEVETÍ ~ésc tranz. (persoane) A vorbi de rău; a ponegri; a huli; a ponosi; a denigra; a defăima; a calomnia; a blama; a detracta; a bârfi. /<sl. klevetati clevetì v. a calomnia, a defăima.
clevetésc v. tr. (vsl. sîrb. klevetati. V.
clefetesc). Bîrfesc, calomniez, defaĭm.
CLEVETI vb. a (se) bîrfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a (se) defăima, a (se) denigra, a (se) discredita, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstuî, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. fig.) a (se) încondeia, (pop. fig.) a (se) înnegri. (Îl ~ pe nedrept.) CLEVETIRE s. bîrfă, bîrfeală, bîrfire, bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigorie, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, innegrire. (Nu te pleca la ~ lor!) cleveti, clevetesc
v. i. (pop.) a bârfi; a calomnia
Clevetire dex online | sinonim
Clevetire definitie
Intrare: cleveti
cleveti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: clevetire
clevetire substantiv feminin