clavír sn [At: CONACHI, P. 129 / Pl: ? / E: ger Klavier] 1 (Înv) Pian. 2 (Îvp; îe) A avea ~ la cap A fi nebun.

CLAVÍR, clavire, s. n. (Înv.) Pian. [Pl. și: claviruri] – Din germ. Klavier.

CLAVÍR, clavire, s. n. (Rar) Pian. [Pl. si: claviruri] – Din germ. Klavier.

CLAVÍR, clavire, s. n. (Învechit) Pian. Ea lovește automatic Fildeșul sau abanosul învechitului clavir. MACEDONSKI, O. I 87. A găsit clavirul spart cu toporul în mii de bucăți. GHICA, S. 43. – Variantă: (învechit) clavíriu (EMINESCU, N. 46) s. n.

clavír (înv.) s. n., pl. clavíre

clavír s. n., pl. clavíre

CLAVÍR s. v. pian.

CLAVÍR s.n. (Rar) Pian. [Var. claviriu s.n. / < germ. Klavier].

CLAVÍR s. n. pian. (< germ. Klavier)

clavír (claviruri), s. n. – Pian. Germ. Klavier (sec. XIX). – Der. (înv.) clavirist, s. m. (pianist).

CLAVÍR ~e n. rar Instrument muzical de percuție constând dintr-o cutie mare de rezonanță (așezat pe trei picioare) și dintr-un sistem de coarde metalice, dispuse orizontal, care produc sunete, când sunt lovite de niște ciocănele, acționate cu ajutorul clapelor; pian. [Pl. și claviruri] /<germ. Klavier

clavir n. piano: alta joacă din clavir AL. [Nemț. KLAVIER].

*clavír n., pl. urĭ și e (germ. klavier, d. fr. clavier, șir de clape. V. cheĭe). Mold. Vechĭ. Piano.

clavir s. v. PIAN.