clacáj sn [At: ENC. VET. 30 / Pl: ~e / E: fr cluquage] 1-3 (Rar) Clacare (1-3). 4 Leziune a tendoanelor ori a ligamentelor de la picioare, apărută după un efort fizic.

CLACÁJ, clacaje, s. n. Faptul de a claca; întindere, ruptură sau leziune a tendoanelor ori a ligamentelor de la picioare, apărute în urma unui efort fizic. – Din fr. claquage.

CLACÁJ, clacaje, s. n. Faptul de a claca; întindere, ruptură sau leziune a tendoanelor ori a ligamentelor de la picioare, apărute în urma unui efort fizic. – Din fr. claquage.

clacáj s. n., pl. clacáje

clacáj s. n., pl. clacáje

CLACÁJ s. v. clacare.

CLACÁJ s.n. 1. Distensie, ruptură a unui ligament, a unui mușchi. 2. Boală a cailor, care se manifestă prin umflarea tendoanelor, în special la picioarele din față. [< fr. claquage].

CLACÁJ s. n. 1. distensie, ruptură a unui ligament, a unui mușchi. 2. boală a cailor care se manifestă prin umflarea tendoanelor. (< fr. claquage)

CLACÁJ ~e n. 1) Distensie a fibrelor musculare datorită unui efort fizic. 2) Boală a cailor manifestată prin umflarea tendoanelor, mai ales la picioarele din față. /<fr. claquage

CLACAJ s. (MED.) clacare.