ciuruiálă1 sf [At: E. SEVASTOS, ap. TDRG / Pl: ~iéli / E: ciurui1 + -eală] 1 Ceea ce a fost trecut prin ciur. 2 (Ccr) Corpurile străine separate de ciuruială (1). 3 (Șîs) ~ de ploaie Răpăială. 4-5 (Rar) Ciuruire (3-4).

ciuruiálă2 sf vz ciruială

CIURUIÁLĂ, ciuruieli, s. f. Faptul de a ciurui1; (concr.) corpuri străine care se separă de rest după ciuruire1. – Ciurui1 + suf. -eală.

CIURUIÁLĂ s. f. Faptul de a ciurui1; (concr.) corpuri străine care se separă de rest după ciuruire1. [Pr.: -ru-ia-] – Ciurui1 + suf. -eală.

ciuruiálă s. f., g.-d. art. ciuruiélii; pl. ciuruiéli

ciuruiálă s. f. (sil. -ru-ia-), g.-d. art. ciuruiélii; pl. ciuruiéli

CIURUIÁLĂ s. v. pleavă.

ciuruială s. v. PLEAVĂ.