circumcíde vt [At: DA ms / Pzi: circumcíd / E: lat circumcidere] A supune circumciziei.

circumcís am [At: DA ms / Pl: ~iși / E: circumcide] Tăiat împrejur.

CIRCUMCÍDE, circumcíd, vb. III. Tranz. A face cuiva o circumcizie. – Din lat. circumcidere.

CIRCUMCÍDE, circumcíd, vb. III. Tranz. A face cuiva o circumcizie. – Din lat. circumcidere.

circumcíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. circumcíd; ger. circumcizấnd; part. circumcís

circumcíde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. circumcíd; ger. circumcizând; part. circumcís

CIRCUMCÍDE vb. (înv.) a obrezui.

CIRCUMCÍS adj. (înv.) obrezuit.

CIRCUMCÍDE vb. III. tr. A face operația de circumcizie. [P.i. circumcíd. / < lat. circumcidere].

CIRCUMCÍDE vb. tr. a face o operație de circumcizie. (< lat. circumcidere)

A CIRCUMCÍDE circumcíd tranz. A supune unei circumcizii. /<lat. circumcidere

circumcide v. a opera circumciziunea.

circumcis a. tăiat împrejur.

*circumcíd, -cís, a -cíde v. tr. (lat. circum-cidere. V. ucid, decid, inciziv). Taĭ împrejur.

CIRCUMCIDE vb. (înv.) a obrezui.

CIRCUMCIS adj. (înv.) obrezuit.