chioșc sn [At: ISTORIE (1715), ap. ȘIO / V: ~osc, chioș / Pl: ~uri / E: tc köšk] 1 Construcție (în formă de pavilion) așezată, de obicei, în parcuri sau grădini Si: foișor, filigorie. 2 Construcție mică (de lemn sau de metal) amplasată în gări, pe trotuare etc. în care se vând (de obicei) ziare, reviste, țigări etc. 3 (Pop; îf chioș) Casă mică, dar mai înălțată, cu beciul dedesubt.

CHIOȘC, chioșcuri, s. n. 1. Construcție ușoară (și mobilă) pe străzi, în parcuri, în gări, unde se vând ziare, reviste, țigări, răcoritoare etc. 2. Construcție ușoară (de lemn) așezată în grădini particulare sau publice (ca adăpost la umbră, pentru odihnă etc.). – Din tc. köșk.

CHIOȘC, chioșcuri, s. n. 1. Construcție ușoară (și mobilă) pe străzi, în parcuri, în gări, unde se vând ziare, reviste, țigări, răcoritoare etc. 2. Construcție ușoară (de lemn) așezată în grădini particulare sau publice (ca adăpost la umbră, pentru odihnă etc.). – Din tc. köșk.

CHIOȘC, chioșcuri, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Construcție mică, pe străzi și în gări, în care se vînd ziare, reviste, țigări, răcoritoare etc. V. gheretă, pavilion. Tatăl lui Bică avea chioșc de ziare. PAS, Z. I 164. Peste cîteva zile am întîlnit-o în fața chioșcului de ziare. CAMIL PETRESCU, U. N. 136. Colindă zece chioșcuri pînă să descopere un exemplar. REBREANU, R. I 180. 2. Construcție ușoară, de obicei de lemn, așezată în grădini sau în parcuri (publice) etc. V. foișor, pavilion. Potecile cu prundiș mărunt șerpuiau printre chioșcuri și ronduri de flori. REBREANU, R. I 80. Bătrînul muzicant face, de două ori pe zi, un drum lung și greu, de la locuința sa pînă la chioșcul destinat orchestrei. DEMETRESCU, O. 143. Împăratul... ridică un chioșc în pădurea aceea. ISPIRESCU, L. 152. Trecură în salon și în chioșcul din grădină. BOLINTINEANU, O. 445. Pronunțat monosilabic. – Variantă: chiosc (ALECSANDRI, T. 1229) s. n.

chioșc s. n., pl. chióșcuri

chioșc s. n., pl. chióșcuri

CHIOȘC s. 1. v. pavilion. 2. gheretă, tonetă. (Un ~ de răcoritoare.)

chióșc (chióșcuri), s. n. – Construcție ușoară pe străzi unde se vînd ziare, reviste etc. – Mr. chioșcu. Tc. köșk (Șeineanu, II, 115; Lokotsch 732; Ronzevalle 151; cf. ngr. ϰιόσϰι, alb., bg. kiošk. – Der. chioșcar, s. m. (vînzător de ziare în chioșc).

CHIÓȘC ~uri n. 1) Construcție mică pe stradă, în gări, pe stadioane, prevăzută cu o fereastră, prin care se vinde marfa (ziare, reviste, țigări etc.); gheretă. 2) Mic pavilion într-un parc sau într-o grădină publică. /<turc. köșk

chioșc n. 1. pavilion oriental cu care se decorează grădinile, parcurile: împăratul ridică un chioșc în pădurea aceea ISP.; 2. gheretă în care se vând gazete. [Turc. KÖȘK].

chĭoșc n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] köšk, pop. kĭošk, de unde și fr. kiosque). Pavilion în gen oriental făcut într’o grădină ca să te adăposteștĭ saŭ pe stradă p. vînzarea ziarelor ș. a.

CHIOȘC s. 1. cerdac, foișor, pavilion, (Transilv.) filigorie. (Un ~ într-un parc.) 2. gheretă, tonetă. (Un ~ de pîine.)